Combinatul aurifer de la Baia Mare, cunoscut si sub numele Transgold si tristul autor al celei mai grave poluari cu cianuri din anul 2000, va fi inchis. Principalul proprietar al minei de la Baia Mare, compania miniera australiana Eurogold, care s-a format din ramasitele Esmeralda Exploration, a declarat ca inchiderea minei intervine dupa ce in cadrul exploatarii au fost inregistrate mai multe defectiuni la aparatura de exploatare.
Eurogold sustine ca Transgold, care se afla in proprietatea comuna a firmei australiene si a guvernului roman, nu ar fi putut supravietui fara sprijin financiar din partea creditorului privat, Banca UniCredit SA, sau a Guvernului roman.
Mina era oricum in pragul falimentului inainte de inchiderea oficiala, iar Eurogold a declarat ca nu mai este dispusa sa finanteze Transgold, care ii datora deja 2,9 milioane de dolari. In schimb, compania a preferat sa isi fixeze atentia asupra unei investitii facute in mina Saulyak din tara vecina, Ucraina, care se presupune ca ar gazdui 1 milion de uncii de aur. Presedintele executiv Peter Gunzburn a declarat ieri ca lichidarea minei nu este usoara, avand in vedere ca bunurile acesteia nu pot fi lichidate din moment ce fac obiectul unui litigiu declansat in urma gravei poluari cu cianuri din 2000. Oficialul a subliniat ca Eurogold ar avea chiar rezultate mai bune daca si-ar incheia toate legaturile cu Transgold.
La Baia Mare, activitatea era oricum serios afectata, dupa ce Tribunalul municipal din Budapesta a hotarat ca Transgold trebuie sa-si reduca productia cu 85 la suta, in urma accidentului din 2000.
Transgold SA este detinuta in proportie de 50 de procente de Eurogold, iar alte 45 de procente se afla in posesia Guvernului roman, din acest calcul rezultand o pierdere directa din calitatea de actionar pe care o are statul, in conditiile in care mina va lucra la 15 la suta din capacitate.
Combinatul de la Baia Mare era singura sursa de aur a Romaniei. Minereul de aur din Romania este extras in minele Remin, iar Transgold avea rolul de a extrage aurul din minereul respectiv.
Esmeralda Exploration a devenit un fel de paria international in anul 2000, dupa ce la Baia Mare a avut loc un mare accident ecologic, in urma caruia 100.000 de metri cubi de cianuri au fost deversati in raurile Somes, Lapus, Tisa si in Dunare. In urma incidentului, autoritatile ungare au cerut despagubiri in valoare de 140 milioane de dolari, dar aceasta solicitare nu a fost deocamdata solutionata.
Eurogold inchide mina de la Baia Mare
Combinatul aurifer de la Baia Mare, cunoscut si sub numele Transgold si tristul autor al celei mai grave poluari cu cianuri din anul 2000, va fi inchis. Principalul proprietar al minei de la Baia Mare, compania miniera australiana Eurogold, care s-a
Curierul National - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Eurogold inchide mina de la Baia Mare":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
