Copiilor care nu asculta li se spune: ""Cine nu e cuminte ia na-na"". Adultilor romani care nu asculta (desi sunt ascultati) li se spune, mai nou: ""Cine nu e cuminte ia de-ne-a"".
In ultimele zile am asistat la un adevarat spectacol ""civic"", menit sa transforme institutia condusa aparent de Daniel Morar in ultima reduta a democratiei, care trebuie aparata cu orice pret, evident in intervalul dintre doua pauze publicitare. Sunt de acord in principiu: o institutie a justitiei trebuie sprijinita, mai ales atunci cand menirea ei e sa faca ordine in dezordinile celor puternici. Dar ma indoiesc in cazul concret: merita aceasta mobilizare, aparent generala, o institutie care actioneaza ca instrument politic, ba mai mult, ca instrument al unor rafuieli pur personale? Este normal sa platim si sa sustinem noi echipa de bodyguarzi juridici ai presedintelui?
Hai sa recapitulam.
De trei luni puterea incearca sa scape de Sorin Oprescu prin mijloace ""atat de ilegale"", incat toate instantele anuleaza pe banda rulanta deciziile ministrului de resort. Dupa un moment pios in care Traian Basescu il dojeneste pe Nicolaescu si ii spune sa respecte deciziile instantelor, aflam noua linie de atac: lui Sorin Oprescu i se face dosar la DNA!
De un an presedintele incearca sa irite in asa masura PUR/PC, incat acest partid sa iasa de la guvernare, declansand o criza care ar putea duce, peste capul lui Tariceanu, la visatele anticipate. Dar, in ciuda permanentelor schimburi taioase de replici, aceasta strategie nu a functionat. In consecinta, i se face lui George Copos dosar la DNA!
Vreme de douasprezece luni s-a incercat schimbarea mea din fruntea Camerei Deputatilor, ca principal obiectiv politic al guvernarii pentru anul 2005. Obiectivul (ca si celelalte, mai putin importante, privind inflatia sau cresterea economica) nu a fost atins. Din ianuarie, s-a trecut la arma de rezerva: am si eu dosar la DNA!
Alteori, mica inchizitie basesciana nu are in vedere atingerea unui scop anume, fie el si nelegitim. Institutia e folosita, pur si simplu, ca instrument de razbunare politica.
Sorin Rosca Stanescu s-a sumetit impotriva presedintelui, si Basescu a pierdut o prima runda, pentru ca nu a reusit sa probeze acuzele pe care le-a adus ziaristului. Concluzia e deja banala: Sorin Rosca Stanescu are dosar la DNA...
Dinu Patriciu l-a infruntat pe cel care avea sa devina presedinte. Nu mai intru in detalii, sunt cunoscute, important e finalul: Patriciu are dosare la DNA!
Dan Ioan Popescu, pana mai ieri seful organizatiei PSD Bucuresti, este cel cu care Traian Basescu s-a luptat politic atunci cand era primar, este simbolul opresiunii crunte la care actualul presedinte crede ca a fost supus. Un an mai tarziu, Dan Ioan Popescu are sechestru pe avere.
Cei tentati sa acorde totusi incredere actualului presedinte ar putea sa-mi raspunda cam asa: ce vina are Basescu daca el s-a luptat mereu numai cu oameni corupti, care trebuie anchetati oricum, dincolo de simpatiile sau antipatiile lui?
Pare o teza seducatoare, dar e usor de observat ca DNA nu intra in actiune niciodata atunci cand e vorba despre anumiti oameni. Despre anumite zone politice. Desi in acele cazuri avem de a face cu fapte mult mai clare, mult mai limpezi, care implicau mereu bani sau bunuri publice. Casa din Mihaileanu, unde isi tine presedintele lenjeria? Casa parinteasca a doamnei Macovei? Apartamentele repartizate an de an viitorului primar Videanu? Marea tranzactie imobiliara cu statul, de la Targu-Mures, a doamnei inchizitor moral Mona Musca?
Ca institutie formata din oameni, DNA poate gresi, dar nu asa cum fac chelnerii cand aduna: mereu in plus, mereu in interesul locantei. Si atunci ma intreb: doritoare de dreptate si curatenie, de ce sustine o parte a societatii civile o asemenea institutie care transforma abuzul si arbitrariul in regulament de functionare? Oare o viitoare generatie de politicieni va fi nevoita sa infiinteze candva CNSADNA, o alta institutie care ne-ar permite sa ne vedem dosarele sau sa ne aduca aminte ce vorbeam la telefon?