Intr-un articol recent (Credibilitatea tintei de inflatie, JN, 1 febr.) am subliniat importanta unor devieri rezonabile de la tinta de inflatie pentru succesul regimului de tintire directa a inflatiei, pentru consolidarea credibilitatii Bancii Centrale. Am argumentat ca este firesc ca tinta de inflatie sa fie aleasa avand in vedere socurile previzibile si asteptarile din piata; asteptarile sunt formate acum de o varietate de semnale. Inflatia pe ianuarie (1,03%), care a suferit impactul cresterii tarifului la gazul natural, inseamna deja 1/5 din tinta asumata pentru intreg anul. Vor fi si alte cresteri de preturi administrate in acest an. Aceste evenimente nu favorizeaza tinta asumata de BNR.
Sa admitem ca Banca Centrala va mentine tinta asumata de 5% dupa publicarea propriului raport la 15 februarie. Masurile de crestere a dobanzii de politica monetara si marire a rezervelor obligatorii la lichiditatea in valuta au urmarit sa transmita un semnal indubitabil: ca exista o atitudine ferma de intarire a politicii monetare, chiar cu riscul unor costuri de sterilizare considerabil mai mari. O tinta de inflatie hiperambitioasa, daca nu este acompaniata de o politica efectiva de sustinere, nu are credibilitate. Dar si asa pietele vad altfel evolutia inflatiei in 2006, fiind confirmate si de prognoza FMI. In consecinta, BNR va avea un dialog anevoios cu piata, in promovarea politicii ei.
Un alt impas in comunicarea cu piata este de asteptat de la miscarea inflatiei reale. Daca, de pilda, in iulie-august, inflatia cumulata se va situa in jur de 4%, este greu de imaginat cum BNR va mai putea mentine tinta de 5% pentru intreg anul. O revizuire a tintei la acel moment va confirma celelalte prognoze si va reclama explicatii plauzibile.
Mentinerea tintei de 5% in 2005 este argumentata de Banca Centrala si prin dorinta de a fi aproape de tinta de 4% (plus si minus) in 2007 - prin credinta ca astfel s-ar consolida asteptari dezinflationiste nu imediate. Aici, BNR mizeaza pe un parcurs ideal in 2007. Dar, atentie!, daca va fi, anul aderarii va insemna un buget public mai mare prin cheltuieli legate de cofinantare, cheltuieli sustinute de fonduri din privatizari. Iar un buget mai mare are consecinte macroeconomice; cheltuieli publice sporite maresc cererea agregata care, daca nu se intalneste cu o oferta interna pe masura, conduce la deficite externe sporite si creeaza presiune inflationista. Este adevarat ca este o mare diferenta intre a folosi resursele bugetare suplimentare pentru chletuieli curente si a face investitii in infrastructura, in bunuri publice care potenteaza productia interna. Oricum, insa, o cerere agregata interna mai mare ar avea impact asupra preturilor. Prin urmare,
intr-un an in care BNR isi propune o tinta de inflatie de 4% ""macroeconomia bugetului mai mare"" (in anul aderarii) nu ajuta dezinflatia. Nu mai amintesc aici de efectul Balassa - Samuelson. Daca Banca Centrala ar termina 2007 cu o abatere inalta, similara cu cea din 2006, s-ar crea o istorie de trei ani la rand nefavorabili pentru noul regim de politica monetara.
Exista si posibilitatea declansarii unor alegeri anticipate. Daca ar avea loc in 2007, dupa aderare, ele ar perturba executia politicii economice - mai ales ca politica economica ar putea cunoaste o relaxare post-aderare. O executie bugetara influentata de un an cu alegeri anticipate ar fi o povara suplimentara pentru dezinflatie.
Vedem cum BNR are de luat in calcul nu numai parametri si variabile economice, dar si imponderabile ce tin de procesul aderarii la Uniune si mersul vietii politicii interne in Romania. Sa speram ca Banca Centrala va gasi calea mai potrivita pe un teren minat. Aceasta cale implica mai devreme sau mai tarziu o revizuire a traiectoriei de dezinflatie. Bine ar fi fost ca aceasta revizuire sa se fi operat pe mai multi ani, incepand cu 2005 - cand s-au produs socuri in lant majore.