Multe prostii am mai facut si eu in meseria asta a mea. Nu stiu care din ele au fost mici, insa pe cea mai mare n-o sa mi-o iert niciodata.

Nu mi-as fi imaginat ca participarea, cu unele opinii foarte controlate, la o emisiune tv despre manele si manelisti avea sa-mi dea viata peste cap pentru cateva saptamani bune. Ulterior am inteles de ce nu scrie nimeni nici de bine, nici de rau despre fenomen. Te umpli de rahat oricum ai face-o. Daca discuti rational mersul modei in muzica de larg consum, te injura elitistii. Dar si iubitorii de manele. Daca lauzi cu masura cateva cantece, indragostitii de manele percep rezerva ca pe o insulta publica. Cat despre adversarii subintelesi ai acestui tip de folclor suburban, fie ca-s elitisti, parasutisti, analisti sau optzecisti, te injura din principiu. E ca si cum te-ai fi contaminat de o mare rusine, riscand linistea, daca nu si statutul categoriei culturale de care pana aici apartineai. Nimeni nu-i interesat de continutul real al prezentei tale in emisiune. Toata lumea te suspecteaza de ce-i mai rau. Observatia pe care mi-au facut-o mai multe persoane cu aceleasi cuvinte si cu aceeasi superioritate ironica a fost: ""Si zi asa, domnule, iti plac manelele?!!"". In zona Bucur Obor, unde locuiesc, era cat p-aici sa fiu scarmanat de niste tiganci. ""Uite-l p-ala care s-a luat de manele!"", a strigat dupa mine o oachesa si imediat am auzit un potop de huiduieli. Poate ca, oprindu-ma sa le explic femeilor ca n-am facut altceva decat sa spun ca nu ascult manele, fara sa precizez si de ce, as fi savarsit o prostie si mai mare.
Opinia publica romaneasca e mai radicala decat i-ar da dreptul instructia si educatia. De aceea, romanii cu mult bun-simt dovedit nu se exprima in aproape nici una din chestiunile economice, politice si culturale ale zilei. Risca sa le fie maculata existenta de navala din toate partile a opiniei publice. Se simt liberi sa iasa in fata si sa-si bolboroseasca prostia, sa-si slaveasca micimea si sa ne dea lectii de viata tot felul de apucati, in vreme ce marii intelectuali, care stiu pretul cuvantului, se tin tacuti mai rau ca-n epocile totalitare. Am vrut sa prezint la un canal tv tratatul de chirurgie al unui universitar timisorean, truda sa de o viata intru binele tuturor, o carte care va salva inca numeroase vieti, o opera majora care a gasit sponsori chiar intre cei facuti bine cu bisturiul de marele profesor din provincie, iar unul din redactorii televiziunii, altfel baiat cu scoala si foarte probabil cu parinti batrani, care au nevoie de doctori buni, mi-a dat o replica naucitoare. In stilul americanesc, dar americanesc prost, obisnuit de toti cei care s-au trezit peste noapte vedete citind texte insipide pe prompter mi-a zis: ""Il prezentam pe medic daca-i taia penisul unui pacient. Daca ii pune la loc o ureche, nu intereseaza pe nimeni"".
Nu m-am simtit altfel nici in ziua in care tiganca a tipat dupa mine: ""Uite-l pe ala care s-a luat de manele!"". Si inca e bine, fiindca nu m-am luat de Gigi Becali. Nu ca m-ar fi spurcat ciobaneste noul idol al multimilor, dar riscam si sa fiu laudat de Vadim.