Despre festivitatile care au avut loc la Cluj, prilejuite de revenirea Ardealului in administrarea Romaniei, dispunem de marturia lui David Prodan. Deoarece se numarase printre putinii social-democrati dintre intelectualii romani ardeleni, istoricul le-a ""savurat"" printre oficialitatile de la tribuna.
Din euforia generala, martorul decupeaza urmatoarele episoade: ""siruri nesfarsite de romani in haine de sarbatoare, cu steaguri, cu care, cu nunti, cu muzica, cu cantec, cu chiuituri improvizate, o explozie spontana, neregizata, de bucurie pentru marea revenire. Nu-l uit pe functionarul sovietic care sta langa mine si cu care comunicam prin talmaci, cum se lasa si el antrenat de atata veselie. Mai ales cand au auzit si numele lui Stalin din gura unui grup de femei care chiuiau improvizat, de circumstanta: «Doamne tine pe Stalin / Ca ne-o facut tara deplin / si-l tine si pe Mihai / Sa ne-o faca ca un rai.» O batranica, vazand chipul lui Stalin, l-a intrebat pe un ofiter rus: «Dar asta cine-i, maica? Stalin, maicuta, care ne-o scapat de fascisti.» Facandu-si cruce: «Tine-l doamne sa ne scape si de rusii astia»"".
Iata, asadar, reprezentarile multimii despre marile evenimente prin care trecea tara.
Cum populatia era alcatuita majoritar din tarani a caror educatie se rezuma in buna masura la deprinderile muncilor gospodaresti si agricole si insusirea cutumelor etice derivate din ortodoxie, e indoielnic ca acestia sa fi avut despre conceptele politice de care se facea mare caz in epoca imagini mai clare decat asupra lui Stalin. Soldatii tarani care-au ajuns la Stalingrad iar apoi la Budapesta nu stiau citi o harta, nu aveau minimele repere spatio-temporale pentru ""orientarea in istorie"". Astfel ca trecerea in numai trei ani de la ""patriotismul"" exprimat prin zdrobirea ""hidrei iudeo-bolsevice"" la nimicirea ""fiarei fasciste"" a fost usoara.
Din perspectiva psihologiei multimilor, cateva detalii discursive sunt demne de reconsiderare. In iunie 1941, ordinul lui Antonescu de trecere a Prutului (in 1945 se va numi ""atacul miselesc asupra Uniunii Sovietice"") este dat in numele ""Neamului, Regelui si Generalului Vostru"". Obiectivul principal al armatei si implicit al natiunii il anunta ca fiind redobandirea ""gliei strabune a Basarabilor si codrilor voevodali ai Bucovinei"". Succesul e asigurat deoarece ""veti lupta cot la cot, suflet de suflet, langa cea mai puternica armata a lumii"" - ""Armata Marelui Reich si neintrecutul ei comandant, Adolf Hitler"", isi imbarbateaza comandantul ostirea.
Acestea si alte texte tipice propagandei lui Antonescu, aduse la cunostinta soldatilor de comandantii lor si intarite prin binecuvantari de preotii regimentelor, vor fi fost rostite si comentate de intregul cler ortodox in timpul slujbelor religioase din bisericile Romaniei. Cu retorica adecvata din care nu va fi lipsit ""Satana bolsevica"" - sintagma bine conservata in memoria individuala.
Dupa august 1944, aburul iscat in sufletele oamenilor de asemenea discursuri s-a risipit. ""Opinca"" si deopotriva capetele luminate ale neamului par lovite de amnezie in zona unor amintiri precum redobandirea Basarabiei si Satana de la Rasarit. In acele spatii vidate ale mintilor a inundat dorul de Transilvania si dorinta recuperarii ei. ""Miza Transilvaniei"" va fi prezenta in toate concesiile, renuntarile, promisiunile ori tranzactiile politicienilor romani, indiferent de culoarea ideologica.
Intr-o prima etapa, locul ""salvatorului"" Hitler a fost luat de Aliati. In discursul premierului Petru Groza din prima sedinta a Consiliului de Ministri, prilejuita de revenirea Transilvaniei de Nord sub administratia Guvernului roman, insesi manifestatiile de la Cluj exprima ""recunostiinta ce o purtam Aliatilor, care prin vitejia armatelor lor, ne-au scapat de regimul de dictatura si au facut posibil sa respiram liber in plina democratie (...) pe care le-am conceput asupra rostului nostru ca neam, ca popor in omenire"". Curand multumirile ii vor fi adresate exclusiv lui Stalin. Dupa retragerea trupelor sovietice din tara, gloria de-a fi recucerit Transilvania ""palma cu palma"" va fi atribuita Armatei Romane, condusa de... comunisti.
Neam, omenire, armata, vitejie, reintregire - cateva neschimbate cuvinte la care multimile se entuziasmeaza, indiferent de timp si loc, precum in scena evocata de istoricul Prodan. Daca aceasta este o constanta a reactiei multimii, contextul in care sunt folosite amintitele cuvinte in discursurile politice din Romania da de gandit asupra unor semnificatii. In 1941 ca si in 1945 implinirile sunt conditionate de ajutorul altuia. Elitele ca si multimea asteapta redobandirea Basarabiei cu ajutorul lui Hitler, a Transilvaniei prin Stalin, a bunastarii datorita Regelui Mihai, iar eliberarea de sub sovietici, prin insusi ordinul liderului lor!
Periculoase ""invataturi ale istoriei"", care in planul mentalului colectiv au ca efect ceea ce psihosociologii numesc ""sindromul neajutorarii invatate"". O credinta a neamului greu de vindecat, inca alimentata copios in lectiile de istorie ale scolarilor cu exemple prost comentate.