Tara lui Paul Goma

"Destinul unui disident: Paul Goma" este o recenta aparitie (Editura Universal Dalsi, 2005), sub semnatura unei active jurnaliste, publiciste si viitoare diplomate. Mariana Sipos dedica un prim volum personalitatii scriitorului care a produs atatea batai de cap autoritatilor, atat inainte de 1989, cat si dupa. Volumul mai beneficiaza si de un studiu, "Paul Goma - Dosarele de Securitate", sub semnatura lui Iuliu Cracana, in timp ce pe coperta a patra stau doua prezentari, apartinand lui Eugen Ionescu si Tiei Serbanescu.
O lucrare binevenita, credem noi, tocmai in aceste zile, cand se resuscita, si nu doar la Strasbourg, ci si la Bucuresti, procesul comunismului. Paul Goma este o figura binecunoscuta si marcanta a opozitei fata de sistemul comunist care a dominat rasaritul Europei bune decenii. Avem de-a face nu cu o monografie de scriitor, in sensul clasic, precum cele dedicate de G. Calinescu lui Eminescu si Creanga sau de Z. Ornea lui Dobrogeanu-Gherea si Stere, ca sa dam cateva exemple notorii: viata si opera ingemanate si incastrate in istoria traita de autor. Mariana Sipos opereza jurnalistic, aglutineaza informatii biografice cu cele existente in imensul dosar alcatuit de organele de represiune din Romania. Cladeste in jurul dialogului-interviu luat scriitorului de la Paris un "portret in farame", ca sa folosim o sintagma a lui Eugen Ionescu insusi. O ancheta in jurul unei aparitii la televiziune a unui sinistru personaj actualizeaza cazul Goma. Stim si nu stim cine este Goma. Am citit sau nu ce a scris Goma. Am participat sau am ridicat din umeri la ce a facut Goma. Si inainte de '89 si dupa. Conturarea unui portret, cat mai veridic, al scriitorului, se face pe nesimtite. Tribulatiile unei biografii pline de drame se conjuga cu dramele pe care sistemul comunist le administreaza unui popor. Dubla, tripla suferinta pentru Goma: ca basarabean, ca roman, ca scriitor. Este Goma scriitor? Da, este un foarte important scriitor al literaturii romane. Am recitit recent cateva din cartile lui, inclusiv volumul de debut, "Camera de alaturi" - un exmplar cu dedicatie catre Traian Iancu, au si cartile destinul lor, ca si oamenii... - si am avut si confirmarea a doi dintre tinerii critici carora le-am propus volumul pentru lectura. Goma este mult mai mult citat, comentat sau hulit decat citit si analizat. Ca a zis, ca n-a zis. Din pacate. Biografia copleseste bibliografia lui si voaleaza importanta operei. Din pacate. Mariana Sipos vrea sa aduca nu doar lumina asupra acestei vieti exemplare dedicate scrisului, ci si sa ordoneze perceptia publica a unui spirit rebel. Putin dispus la compromisuri, putin atent la propriile erori. Interviul de la Paris prezinta un om care a implinit (intre timp) 70 de ani - cumva ocolit si boicotat de colegii de breasla, pe care si i-a pus in cap dupa publicarea unui jurnal extrem de subiectiv - si, ni se pare noua, ar fi dispus sa se impace si cu el insusi, si cu cei din preajma. O unda de melancolie si regret pentru "boacanele" administrate unor prieteni/ apropiati/ colegi, oricum-nu-dusmani, de care s-a despartit, multa caldura si, de ce nu, candoare pentru un om "rau", cum e perceput. Cartea merita o lectura atenta si pentru teribilele extrase din dosarele de Securitate ale lui Goma. Citim, reflectam si nu ne vine sa credem cand aflam cum functionau personajele si mecanismul terorii. Care l-au agresat pe Goma si ne-au afectat pe toti. Victime sau calai, oameni de spirit sau mediocritati, precum acel general Plesita, care isi poate permite, si in 2005, sa improaste cu noroi in toate partile. Procesul comunismului devine cu atat mai necesar pentru a limpezi si a decolmata apele tulburi in care traim/ supravietuim de 16 ani. Locul lui Goma este la Bucuresti si nu la Paris. Goma ar putea sa se impace cu toti cei pe care i-a jignit sau atacat cu o violenta ce i-a speriat pe compatriotii nostri, mai repede disponibili pentru negocieri si compromisuri, decat pentru intransigente ultimative.
Am recitit "Adameva": o excelenta carte de proza, unde notatiile diaristice se intrepatrund cu secvente epice consumate candva, unde clipele de fericire furate in D.O. (domiciliu obligatoriu) pot fi pline de miez si culoare, fata de cele traite de noi in asa zisa libertate. Manuind o exceptionala inventivitate lexicala, avand o usurinta uriasa a relatarii epice - totul curge natural si firesc in fraza lui contorsionata, unde memoria si participarea directa se confrunta permanent in text -, Goma are deja o importanta opera. Care merita mult mai multa atentie din partea literatilor. In acelasi timp, intransigentele lui Goma vizavi de istoria romaneasca recenta ar fi utile unei reale reevaluari a ceea ce sistemul comunist a lasat in Romania. Mariana Sipos relanseaza binevenit "povestea unui om adevarat" si chestiunea asumarii vinovatiilor/ responsabilitatilor mecanismelor terorii comuniste din Romania. Poate nu ar fi stricat ca Goma sa fi fost invitat sa faca parte din acea comisie-institut de investigare ce va analiza crimele comunismului din Romania. Alaturi de Doina Cornea, Radu Filipescu, Liiceanu, Plesu si alte personalitati ale societatii civile. Ar fi fost, poate chiar este, de ce nu, o ocazie unica de a-l impaca pe Goma cu cei din tara si cu el insusi.
Tara lui Paul Goma este literatura romana, care are nevoie si de Paul Goma, si de cartile lui.

---

Despre autor: