Din Winnipeg, cu durere

Polul cel mai luminos este cel al retrospectivelor idilice, sentimentale. Domnul Dumitru Sinu din Phoenix, Arizona, sibian care si-a purtat biografia zbuciumata prin Europa (Italia, Franta) si prin Nord America (Montreal, Vancouver, California etc.) are, de exemplu, obiceiul sa invite pe cineva din tara in suita lui de apartamente, pentru ca, in fiece dimineata cand ii bate acestuia la usa, sa-i cante "Cand era badea-n Cindrel".
Polul cel mai intunecat este al dezamagitilor. Intr-un ziar romano-canadian ("Cuvantul Romanesc", Hamilton, Ontario), dupa alegerile din 2000 mai multe voci se saturasera sa lupte "pentru o tara de imbecili" care nu stiu cu cine trebuie sa voteze.
O categorie aparte a celor care sufera pentru orice necaz, orice neimplinire a tarii cu o suferinta personala, este ilustrat cu asupra de masura de Dl. CORNELIU FLOREA, medic din Winnipeg, Canada. Cu bani proprii si cu multa risipa de timp, ardeleanul ajuns in preeria canadiana nu-si poate trai in pace intrarea in senectute pentru faptul ca Acasa lucrurile merg rau. Ca atare, fara sa fi avut vreodata, pe cand era in tara, veleitati literare, dl. Corneliu Florea, din prea marea nevoie a sufletului sau de roman neodihnit, lovit pana la ranire, s-a apucat sa scrie. Si cum chiar el o spune, "Eu nu scriu pentru ca am talent, ci scriu pentru ca ma impinge revolta".
Din revolta (nu doar fata de rautatile pe care ni le fac altii, ci mai ales pentru raul pe care ni-l facem singuri) romanul din Bistrita-Nasaud scrie, editeaza si raspandeste singur, de ani de zile, un Jurnal liber.
Precizarea din frontispiciu: "Toate drepturile si ponoasele rezervate exclusiv autorului" spune totul.
Cititor asiduu in mai multe limbi, Corneliu Florea tresare la fiece autor, care spune ceva in atingere cu Romania. Sare si atunci cand nume precum Edward Bear sau Antonia Rados scriu despre istoria recenta a Romaniei mai corect si mai curajos decat condeierii locali preocupati de plasarea oportunista sau partizana a discursului lor. Cand revolutia romana deschide granitele, Corneliu Florea impreuna cu dna Ica, sotia, vin in Europa, inchiriaza o masina in Italia si alearga in Romania. "Si nu mi-am recunoscut tara, tara mea cea draga pe care o port ca pe o icoana in suflet. Tara pe care credeam ca n-am s-o mai vad niciodata statea acum in fata mea: murdara si saraca, obnubilata. Iar eu ma prapadeam cu firea de durerea ei si a mea".
De durerea tarii se prapadeste cu firea, de mai bine de un an, dl. Corneliu Florea pentru ca a gasit in cartea "Politice" a lui Horia Roman Patapievici cuvinte care l-au insangerat. Fiindca, spre deosebire de cititorul din tara care a citit vorbe precum: "Romanii nu pot alcatui un popor fiindca valoreaza cat o turma" si care s-a revoltat o ora-doua, emigrantul din Winnipeg nu mai poate dormi, ca si cum ar avea in permanenta o rana deschisa.
De mai bine de un an trimite memorii revoltate institutiilor romanesti (numai la presedintie a trimis doua pana acum) si incearca sa afle, uluit, cum de noi aici in tara putem dormi linistiti din 1996 incoace (anul aparitiei cartii). A facut rost de Constitutia Romaniei si a aflat la articolul 30, alineatul 7, o prevedere care ar fi trebuit de mult sa rezolve cazul: "Sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii". Si il intreaba pe presedinte ce altceva ar trebui sa scrie dl. Patapievici ca sa i se para si institutiei sale ca suna a defaimare? Institutiei sale despre care Constitutia Romaniei la articolul 80, alineatul 2 spune asa: "Presedintele Romaniei vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice".
Deci, din preeria sa, "canadianul" Corneliu Florea se revolta la frazele din "Politice", dar se revolta nu mai putin la gandul ca un articol din Constitutie care legitimeaza rostul presedintiei nu face doua parale in fata... presedintelui.
A presedintelui care, in loc sa "vegheze" la respectarea Constitutiei care pedepseste pe cei ce defaimeaza tara si natiunea il numeste pe defaimator in fruntea Institutului Cultural Roman!
Institutul Cultural al poporului acela care "valoreaza cat o turma" si a carui cultura (pe care acum e pus s-o conduca) este greu de imaginat cum poate s-o considere daca "romana este o limba in care trebuie sa incetam sa mai vorbim sau sa o folosim numai pentru injuraturi".
... De durerea tarii, de durerea batjocurilor (care pe unii dintre noi nu ne ajung, dar pe el, acolo la mii de kilometri departare, il fac sa sangereze continuu) dl Corneliu Florea trece peste dezamagirile in care s-au blocat, superiori, unii dintre concetatenii sai canadieni de origine romana si scrie. Scrie mereu romaneste si catre romani.
Cum este si acest pasaj demn de toata reflectia din cel mai recent "Jurnal liber" - iarna 2005.
*