Nu de mult, citeam si eu intr-un ziar central o lista de parlamentari de mai mica dimensiune care, absolut din intamplare, s-au pomenit cu niste terenuri sau paduri din apropierea Capitalei. Erau si senatori, din diverse partide si "din lumea celor care nu cuvanta". Nu i-am auzit luand cuvantul prin Senat; de aceea nu le-am retinut numele. Dar sunt sigur ca i-am putea identifica printre cei care au contribuit la respingerea in Senat a DNA. Plevusca aceasta multipartita a inclinat balanta; in tacere si anonimat, asa cum este si activitatea lor senatoriala. Pestii cei mari nu s-au sfiit sa-si manifeste nemultumirea in gura mare, apeland la argumentul pe care, dupa modelul parlamentarilor, l-au adoptat toti escrocii de calibru, si anume "totul este o persecutie politica".
Pesedistii, uitand ca in toate sondajele de opinii apar calificati de o majoritate covarsitoare ca un partid corupt, si-au motivat optiunea de vot in mod suplimentar, prin aceea ca Adrian Nastase este hartuit. Din nefericire, si domnul Nastase este conceput ca o personalitate corupta; are acum ocazia sa dovedeasca incorectitudinea acestei conceptii. Cu un simt al onoarei normal, cu un curaj necesar, ar fi trebuit sa renunte la imunitatea parlamentara si la demnitatea pe care o ocupa, si sa se puna la dipozitia justitiei. Daca este nevinovat, ceea ce trebuie sa admitem ca ar putea fi o ipoteza plauzibila, si-ar fi dovedit inocenta si ar fi castigat stima si respectul oamenilor. Dar asa, cautand fel de fel de motive, acuzand pe altii, isi face un mare rau, caci alimenteaza si amplifica suspiciunile. Aparitiile furibunde la diverse televiziuni, cu o mimica ravasita si o fizionomie schimbata, m-ar putea determina, daca as fi rautacios, sa admit ca mi-aminteste de o fotografie aparuta prin ziare cu subtitlul "femeia cu fata de mort". De ce va e frica, domnule Nastase, de justitie? N-ati spus dumneavoastra ca in timpul guvernarii trecute ati reusit sa realizati o justitie solida, care nu ar mai necesita imbunatatiri? (Desi comunitatea europeana era de alta parere). Justitia aceasta solida pe care ati realizat-o a fost deteriorata doar intr-un an? Pai atunci nu era asa de solida pe cat o considerati. Sau deteriorarea s-ar datora faptului ca anumiti slujitori ai justitiei au fost nevoiti sa se pensioneze, in conditii nu tocmai onorabile. Pe ce va bazati cand va indignati de faptul ca s-a cerut o perchezitie la duneavoastra? N-ati invitat dumneavoastra sa vina lumea sa va numere ouale? N-au mai fost si alte persoane aflate in cercetare perchezitionate? Sau va considerati un cetatean cu drepturi suplimentare? Desigur, functia de premier trebuie sa va fie respectata; dar nu va poate absolvi de eventualele ilegalitati pe care le-ati fi putut faptui.
Si totusi, pentru mine nu problema lui Nastase si a celor cativa care se afla in cercetare ma ingrijoreaza, ci solidaritatea, dincolo de culoarea politica, pentru apararea privilegiilor si bunurilor obtinute in conditii lipsite de transparenta. Asa ca, vina pe care ne-o aduceam ca, prin optiunile politice exprimate la vot am determinat orientarea gresita a destinului tarii, nu este reala. Nenorocirea este ca nu avem alternative. Am fi avut, dar Ion Iliescu, cu viclenia sa moscovita si poate la cerere, a anulat-o. Prin compromiterea lui Coposu si Ratiu, si prin alungarea din tara a sute de mii de tineri de valoare. Si asta, manevrandu-i cu nerusinare pe bietii mineri, care tot saraci au ramas. Iliescu a generalizat la majoritatea romanilor autocaracterizarea sa, care se doreste a fi laudativa: "sarac si cinstit". Da, asa suntem cam cu totii, saraci si cinstiti. Dar ce facem cu cei bogati si necinstiti?
Ceea ce ma ingrijoreaza la fel de mult este inertia oamenilor la ceea ce se intampla. Exista multiple mijloace democratice si legale de a protesta impotriva coruptiei. Hai sa luam, de exemplu, sindicatele; ati auzit vreo mare confederatie sindicala protestand impotriva coruptiei parlamentare sau guvernamentale? Din contra, marii lideri sindicali s-au zbatut sa intre in parlament sau in guvern.
Prin recenta pozitie, care compromite serios sansele noastre de integrare, sublima noastra clasa politica a dovedit inca o data ca putin ii pasa de interesele majore ale tarii.
Acum, la incheiere, a sosit momentul sa va explic enigma titlului articolului. O echipa de specialisti remarcabili a stabilit ca Dunarea si Marea au inghetat dupa ce demnitarii au depus declaratiile de avere. Au mintit de-au inghetat apele.
De ce au inghetat Dunarea si Marea
Nu de mult, citeam si eu intr-un ziar central o lista de parlamentari de mai mica dimensiune care, absolut din intamplare, s-au pomenit cu niste terenuri sau paduri din apropierea Capitalei. Erau si senatori, din diverse partide si "din lumea celor c
Curierul National - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "De ce au inghetat Dunarea si Marea":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
