Daca ar cerceta activitatea lui Traian Basescu in perioada in care actualul sef al statului era ministru al Transporturilor, procurorii anticoruptie ar putea avea cateva surprize. Ar descoperi, de pilda, ca in anul 1997, judetele Suceava si Vaslui s-
Daca ar cerceta activitatea lui Traian Basescu in perioada in care actualul sef al statului era ministru al Transporturilor, procurorii anticoruptie ar putea avea cateva surprize. Ar descoperi, de pilda, ca in anul 1997, judetele Suceava si Vaslui s-au bucurat de un tratament aparte din partea ministrului Basescu. Intamplator sau nu, Suceava este locul de bastina al Mariei Basescu, sotia actualului presedinte, iar Vasluiul l-a dat tarii, in legislatura 1996-2000, chiar pe deputatul Traian Basescu.
Intr-o conferinta de presa sustinuta in septembrie 1997, la Suceava, ministrul Transporturilor anunta ca acest judet este unul dintre cele care beneficiaza consistent de alocatii din fondul special al drumurilor. El preciza ca a facut o suplimentare de 7,5 miliarde de lei din incasarile "taxa Basescu", din care 2 miliarde de lei pentru comuna Casvana, de unde provine sotia sa, iar 2 miliarde de lei, pentru drumul Cacica - Solonet, la care statul polon participa cu 1,5 miliarde de lei. Basescu spunea ca, in acel an, pentru drumurile judetene si comunale din judetul Suceava au fost alocate 30 de miliarde de lei si ca in drumurile nationale care traverseaza judetul au fost investiti 60 de miliarde de lei. "Judetul Suceava este al doilea judet din tara ca alocatii de fonduri pentru drumuri dupa judetul Vaslui", spunea Basescu, potrivit Mediafax.
Amintim ca, in 3 februarie 2005, procurorii anticoruptie l-au dat in consemn la frontiera pe fostul primar al Bacaului, Dumitru Sechelariu, Biroul de presa al PNA informand ca acesta este cercetat in legatura cu atribuirea preferentiala a unor terenuri si lucrari publice unor societati, precum si cu organizarea unor licitatii. Biroul de presa al PNA comunica, atunci, ca in exercitarea atributiilor de serviciu, in perioada in care a fost primar, Dumitru Sechelariu ar fi comis mai multe ilegalitati si incalcari ale legislatiei privind administratia publica, pentru a obtine pentru sine sau pentru altul foloase materiale necuvenite. Sechelariu a stat in arest mai bine de o luna. (L.I.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.