Executivul a depus ieri la conducerea Camerei Deputatilor, lista prioritatilor legislative pentru acesta sesiune parlamentara, potrivit careia la aceasta Camera legislativa se afla pentru dezbatere 26 de proiecte de lege necesare aderarii Romaniei la
Executivul a depus ieri la conducerea Camerei Deputatilor, lista prioritatilor legislative pentru acesta sesiune parlamentara, potrivit careia la aceasta Camera legislativa se afla pentru dezbatere 26 de proiecte de lege necesare aderarii Romaniei la UE. Printre acestea, potrivit Mediafax, se afla proiectul de lege privind siguranta feroviara, Codul vamal al Romaniei, proiectul de lege privind protectia fondului cinegetic si cel referitor la libertatea religioasa si regimul general al cultelor. Pentru aderarea Romaniei la UE, Camera mai trebuie sa voteze proiectul de lege privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, cel de modificare al Codului penal, proiectele de lege privind serviciile comunale de utilitati publice, serviciile de salubrizare a localitatilor, serviciul de transport public local si cel referitor la serviciul de iluminat public, precum si o serie de ordonante de urgenta de modificare a Legii dreptului de autor, de modificare a Legii pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, referitoare la cinematografie si la protejarea patrimoniului cultural national mobil.
La Senat se afla, in diverse stadii de dezbatere, 19 proiecte de lege necesare aderarii la UE, printre acestea figurand proiectul de lege privind azilul in Romania, cel referitor la pensiile facultative si proiectul de lege privind statutul personalului de probatiune si protectie a victimelor. Guvernul a trimis si lista cu proiectele de lege necesare pentru realizarea obiectivelor din programul de guvernare, pe primul loc al listei, pentru Camera Deputatilor, aflandu-se proiectul de lege privind statutul minoritatilor nationale. (R.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.