Vicepremierul George Copos e mirat sa afle dintr-o emisiune de televiziune ca este urmarit penal. Totusi, dupa cateva zile recunoaste ca descoperise in cutia postala o citatie trimisa de DNA. Dumnezeu stie toate dedesubturile acestei epopei, dar, una peste alta, sa recunoastem ca felul in care dl Copos si opinia publica au aflat ca vicepremierul este urmarit penal a fost unul oarecum inedit. Presa a dat in clocot. De la satisfactie la uluiala, nu a lipsit nimic pe scara Richter a bataielilor mediatice.
In aceeasi zi si in acelasi ziar doi jurnalisti isi exprima lehamitea in legatura cu felul in care a trebuit sa afle dl Copos ca se afla in atentia celor de la DNA. Primul autor: ""George Copos nu e un cetatean oarecare. E ditamai vicepremierul Romaniei"". Al doilea autor: ""Si George Copos nu e un oarecare, fie el si om de afaceri, este ditamai vicepremierul!"".
Numitorul comun al acestor reactii este adjectivul ""ditamai"" sau, daca vreti, avem de-a face cu un ditamai numitorul comun. Diferenta oarecum specifica pe care as dori sa o introduc in discutie nu ma desparte, in principiu, de tonul extrem de critic al celor doi ziaristi, indreptatiti sa denunte bulibaseala ce guverneaza lupta impotriva coruptiei in Romania.
Punctul meu de vedere pleaca de la o remarca a celebrului judecator american Louis D. Brendeis: ""Cea mai importanta functie politica este aceea de simplu cetatean"". De aceea, sunt mai ingrijorat de ce i se poate intampla simplului cetatean George Copos decat de ce i se intampla vicepremierului cu acelasi nume.
Calitatea de ""ditamai"" e trecatoare. Calitatea de cetatean oarecare e mai longeviva. In jurul ei trebuie construite actul de justitie (de la cercetare la condamnare sau achitare) si comentarea felului in care este el indeplinit. Altfel, la recomandarea extraordinara si plenipotentiara venita din Washington DC din partea dnei Mungiu y Pippidi, ditamai prezumtia de nevinovatie ar putea fi inlocuita cu prezumtia de vinovatie. Ar fi ca si cum pamantul inceteaza sa se mai roteasca in jurul axei sale, iar axa incepe sa se zbenguie vijelios in jurul pamantului.
Dl Dan Voiculescu vorbeste ca sa nu taca, doar spre a afla, cu ditamai uimirea, de prietenia si glumele telefonice intre o savarina Samsung, pe care a facut-o vicepremier, si triunghiul Insulelor Virgine: Stanescu-Luca-Vantu. Acum e asteptat sa dea explicatii. Si va trebui sa le dea, caci, prin declaratiile sale maraton, ditamai Vicesavarina i-a luat dlui Voiculescu frisca de pe credibilitate.
Dl Calin Popescu Tariceanu este ditamai prim-ministrul Romaniei. Dna Monica Macovei este ditamai ministrul Justitiei. Invitata de premier in biroul sau, dna Macovei da nas in nas cu ditamai urmaritul penal Dinu Patriciu. Spre uluirea oamenilor care o pretuiesc si spre satisfactia celor
care-i poarta sambetele, dna Macovei comite ditamai eroarea de a nu mentiona imediat situatia bizara in care s-a trezit. Si de aici, i se instrumenteaza un ditamai scandalul mediatic.
Citim: ""A fost invinuit ditamai Adrian Nastase"". Da? Si
ce-i cu asta? Luat la intrebari, ditamai dl Nastase raspunde: ""Nu stiu, discutati cu sotia mea"". Dai sa discuti cu ditamai sotia dlui Nastase si raspunsul este ""Discutati cu avocatii mei"". Sa ne astepte vremea cand, luata la bani marunti, dna Nastase va raspunde ""Nu stiu, discutati cu ditamai sotul meu?"". Dar daca sotul dnei Nastase ne va raspunde atunci: ""Discutati cu avocatii mei?"".
Cred ca ar fi bine sa aflam, de pe acum, daca ditamai avocatii dnei Nastase sunt aceiasi cu ditamai avocatii dlui Nastase; ceva trebuie sa aiba in comun (n-am zis in penal) si ditamai sotii Nastase. Si n-ar fi rau sa fie vorba de avocati, ca sa nu facem doua drumuri, caci traficul e cum e in Bucuresti: ditamai.