Creditele nu se mai ieftinesc, iar dobanzile la depozite poate ca se vor mari. Deprecierea monedei euro este stimulata. Acestea sunt cele mai probabile efecte ale ultimelor decizii ale Consiliului de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei. C

Creditele nu se mai ieftinesc, iar dobanzile la depozite poate ca se vor mari. Deprecierea monedei euro este stimulata. Acestea sunt cele mai probabile efecte ale ultimelor decizii ale Consiliului de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei.

Consiliul BNR a decis majorarea ratei dobanzii de politica monetara cu un punct procentual la nivelul de 8,5%. De asemenea, BNR a hotarat continuarea atragerii de depozite din partea bancilor comerciale cu scopul de a steriliza excesul de lichiditate de pe piata monetara interna. Vestea este buna pentru bancheri, care isi vor putea plasa banii la BNR la dobanzi mai avantajoase. Acest fapt le-ar putea diminua interesul pentru creditare. Astfel, dobanzile la creditele in lei nu vor mai avea motive sa scada.
VALUTA. Nici creditele in valuta nu o vor duce mai bine. Rata rezervelor minime obligatorii pentru pasivele in valuta ale institutiilor de credit va creste de la 35% la 40%. Aceasta inseamna ca bancile vor avea bani mai putini si deci mai scumpi pentru creditarea in valuta. Aceste masuri vizeaza ""mentinerea masurilor prudentiale de temperare a expansiunii creditului neguvernamental, in special a componentei sale in valuta"", dupa cum se arata in comunicatul de presa al BNR. Obiectivul acestor masuri este de a diminua rata inflatiei. Cresterea ratei dobanzii este considerata o masura normala de catre Bogdan Podoleanu, analist al Wise Invest. El apreciaza ca necesare ajustarile permanente pe care BNR le face.
CONFUZIE. Parerile bancherilor sunt impartite. Unii cred ca activitatea de creditare se va scumpi, in timp ce altii spun ca nu se va mai ieftini. Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, spune ca vom asista la o crestere a dobanzilor la credite si la o majorare a dobanzii la depozite. Economistul Florian Libocor apreciaza ca decizia BNR va determina o crestere moderata a dobanzilor, mai vizibila la credite si mai putin vizibila la depozite. Radu Craciun, analist al ABN Amro, se asteapta ca majorarea dobanzii de politica monetara sa se transmita in piata numai la nivelul ratelor aplicate pentru depozitele atrase de banci. ""Daca pe piata interbancara dobanda va veni mai sus cu un punct, vom vedea o majorare a dobanzilor la depozite, dar ratele la credite nu se vor mai intoarce, pentru ca bancile vor sa-si protejeze cotele de piata"", a mai explicat Craciun.
IMPACT LIMITAT. In ceea ce priveste efectele asupra evolutiei creditarii in lei, analistii apreciaza ca deciziile vor avea un impact limitat. ""Trebuie mentionat ca evolutia creditului in ultimii doi ani a fost aproape inelastica la pretul creditului, fiind mult mai sensibila la conditiile de acces"", a afirmat Florian Libocor.

TINTE GRELE


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.