Timp de 4 luni si jumatate, Nadia Comaneci si Bart Conner au tinut ascuns un secret care le va schimba viata: in luna iulie, fosta gimnasta urmeaza sa nasca un baiat.
Vestea i-a lasat muti de uimire chiar si pe membrii familiei, care nu credeau ca se va mai implini o astfel de minune. Nadia, care s-a aflat in tara saptamana trecuta pentru o actiune caritabila, i-a anuntat sambata pe mama si pe fratele ei. Au urmat prietenii, apoi presa, insa nu cea din Romania, stirea aparand marti in International Gymnast Magazine. ""Nu am facut dezvaluirea in tara pentru ca nu am vrut sa distrag atentia ziarelor de la «Romania for Europea€™s Children», program destinat strangerii de fonduri pentru copiii orfani"", a marturisit Nadia. FERICITI. Nadia (44 de ani) si Bart (48 de ani) si-au dorit mult un copil, moment amanat din cauza unor probleme medicale. S-a vorbit la un moment dat chiar si de faptul ca ""Zeita de la Montreal"" a intrat in contact cu cateva clinici de fertilizare de la noi. Tocmai de aceea, ea a preferat sa faca public faptul ca este insarcinata abia cand medicii au asigurat-o ca nu mai este in pericol de a pierde sarcina.
""Am simtit ca imi fuge pamantul de sub picioare cand m-a anuntat ca voi fi bunica. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru acest miracol"", ne-a spus, vizibil emotionata, Stefania Comaneci, mama Nadiei. Viitorii parinti nu s-au gandit cine va fi nasul baiatului si, din superstitie, nu vor sa aleaga nici numele inainte de nastere. Cert este ca micutul va purta sigur un nume romanesc si unul american. Nasii de cununie ai gimnastilor au fost Dana si Adrian Nastase. Nadia va deveni mamica la 10 ani de la casatorie si la 30 de ani de cand a primit prima nota de 10 din istoria gimnasticii.