Aveti grija ce va doriti, pentru ca s-ar putea sa se indeplineasca. Acesta a fost mesajul pe care UDMR l-a transmis ieri partenerilor de coalitie, vizati fiind in primul rand democratii. Marko Bela a spus ca iesirea Uniunii de la guvernare echivaleaza cu destramarea actualei coalitii. "Fara noi nu exista coalitie majoritara. Cei care cer trecerea noastra in opozitie propun trimiterea intregii coalitii in opozitie", a explicat Marko Bela.
Intr-un discurs construit la modul general, in care PD nu a fost nominalizat, dar spre care erau indreptate toate aceste atentionari, liderul Uniunii a spus ca nu va accepta declaratii si atitudini "prin care unii vizeaza sa dea lectii de loialitate". "In ce priveste relatiile din coalitie, oricine poate sa-si formeze o opinie in legatura cu partenerii, dar nu avem partide prime, care spun ce sa facem, si partide secundare, de exemplu UDMR, caruia sa i se spuna ce sa faca", a spus vicepremierul. In plus, el a avertizat partenerii de coalitie ca divergentele trebuie discutate mai intai in interiorul coalitiei, nu prin iesiri publice.
In acest mod, UDMR isi asuma din nou rolul partidului care asigura stabilitatea pe scena politica. Marko Bela pledeaza pentru solidaritate, disciplina si organizare, si atrage atentia ca, in preajma publicarii raportului de monitorizare de catre Comisia Europeana, Romania nu isi poate permite animozitati, conflicte, confruntari in cadrul coalitiei. El a adaugat ca "UDMR, care este constient de interesul major al tuturor, inclusiv al comunitatii maghiare din Romania, de a accelera procesul de integrare si a nu rata data de 1 ianuarie 2007, va face totul pentru stabilitatea acestei coalitii si pentru relatii de parteneriat".

Statutul, lasat pe mai tarziu

Marko Bela atentioneaza insa ca, dupa raportul de tara, isi va reconditiona pozitia in cadrul coalitiei, daca programul de guvernare nu va fi indeplinit. Din acest program, prioritatea UDMR este statutul minoritatilor, a carui aprobare este amanata de cateva luni de zile. Dupa numeroase insistente, care au culminat chiar cu avertizarea ca nu vor mai sprijini proiectele Aliantei in Parlament, UDMR a decis sa slabeasca tonul. "Nu am transat problema in cadrul Coalitiei. Asteptam sa rezolvam problema, insa nu se stie in cat timp", a spus Marko Bela, adaugand ca protocolul de colaborare nu prevede o perioada de timp anume in care sa fie adoptata aceasta lege.

PD respinge "atitudinea aroganta" a UDMR

In replica, democratii sustin ca UDMR practica un limbaj dublu si dau dovada de o "atitudinea aroganta" fata de Romania si cetatenii romani. Potrivit liderului Emil Boc, PD isi reafirma pozitia adoptata de Biroul Permanent National, prin care solicita Uniunii fie loialitate fata de Romania, fie parasirea coalitiei de guvernare.
"Ultimele declaratii ale reprezentantilor UDMR nu au reprezentat altceva decat <>, dupa toate actiunile si demersurile in sensul obtinerii autonomiei teritoriale si culturale, revizuirii Constitutiei Romaniei si alte actiuni neloiale la Consiliul Europei si Parlamentul European", sustine Emil Boc. El precizeaza ca PD condamna "dublul limbaj" utilizat de UDMR - unul in interiorul si altul in afara tarii - si considera "inacceptabil" ca parlamentari ai Uniunii, platiti din banii tuturor contribuabililor cetateni romani, nu numai sa sublinieze faptul ca nu reprezinta Romania, dar sa faca in forurile europene propuneri menite sa modifice Constitutia Romaniei, validata prin doua referendumuri nationale.

Modificarea Constitutiei

Una dintre problemele care au suparat foarte tare PD a fost declaratia lui Frunda potrivit careia Romania nu ar trebui sa fie considerata stat national unitar. Ieri, presedintele UDMR a admis ca formatiunea pe care o reprezinta militeaza pentru eliminarea conceptului de stat national din Legea fundamentala, motivand ca in nici un alt stat din Europa nu mai exista o asemenea prevedere. Intrebat insa daca in momentul in care va fi revizuita Constitutia va propune eliminarea articolului 1, cel care contine prevederea cu pricina, Marko Bela a spus ca Uniunea nu are un asemenea plan, insa pot fi facute astfel de modificari.