Comunismul a creat doua delicatesuri
in absolut: biscuitii Eugenia si tubul
de Mentosan.

Comunismul facea dovada, prin cele doua dulciuri, perfect accesibile ca pret, ca era posibil si un lux ieftin. In comunism, lipseau carnea, branza, morcovii, Biblia, anticonceptionalele, libertatea cuvantului si cafeaua din boabe de cafea, dar Eugenia si Mentosan s-au gasit intotdeauna la un cost care ne motiva sa gandim ca orice placere mai scumpa e, in felul ei, si un moft.
Prima oara, cand m-am sesizat de continutul ideologic de stanga al cremei dintre cei doi biscuiti siamezi numiti Eugenia, cam cu aceeasi ratiune cu care puteau sa se cheme Lenuta sau Kogalniceanu, a fost cu ocazia intaiului meu Ballantinea€™s. ""Ce bun e whisky-ul cu gheata si sifon!"", am exclamat eu, dupa ce am dat pe gat tot paharul, cu infiorarea aceea nitel snoaba pe care ti-o starnesc victoriile de care n-ai nevoie. ""Daa€™ ce - m-a pus la punct fonfaitul de Nitulescu, un coleg care avea tot timpul cerul gurii incleiat cu molfaiala de Eugenia - daa€™ ce, ma, Eugenia noastra nu-i buna?!!""
Zilele trecute am primit cadou o punga cu Eugenia. Darul mi-a fost inmanat in termenii unei operatii initiatice: ""Fii atent ca e Eugenia de Dobrogea"". Ideea era ca in lumea noastra plina de E-uri si de contrafaceri, o lume care se leapada ca proasta de lucruri ce si-au probat vreme indelungata virtutiile, undeva, in Dobrogea, un spirit luminat, un capitalist de omenie, produce, intocmai unui conjurat al cauzelor vesnice, adevarata Eugenia. Trebuie sa recunosc ca am hapait noua Eugenie de Dobrogea cu deliciu, dintr-un motiv pe cat de simplu, pe atat de golit de orice ideologie. E o prajiturica tare buna. Mult mai buna ca Eugenia comunistilor. Discutand intamplator chestiunea cu cateva persoane, am descoperit fenomenul marii resurectii nationale a iubirii de Eugenia. Foarte multa lume cumpara si azi Eugenia - , dar nu orice fel de Eugenia, ci numai ""de Dobrogea"" - cu sentimentul tonic ca investeste duiosie si o nevoie acuta de iertare intr-un bun de tezaur pe nedrept recuzat. Ca in anecdota aceea cu Stalin, care afla in iad ca, dupa 80 de ani de bolsevism, vodca n-a castigat in tarie decat cinci grade. Pentru asta vasazica, am murit noi la revolutie, ca sa nu mai avem Eugenia?
In orice proces recuperator incape, din pacate, si o doza de ingratitudine. Am restaurat Eugenia, i-am dat un apendice nobiliar - de Dobrogea suna intocmai unor de Pompadour sau de Savoya - , whisky-ul nu mai e de mult o experienta existentiala decisiva, dar Mentosanul, de ce e napastuit Mentosanul?