Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a adoptat luni o Dispozitie prin care se sintetizeaza prevederile legale cu privire la retragerea de la tranzactionare de pe o piata reglementata. Desi beneficiile listarii la bursa sunt evidente, atat pentru o companie cat si pentru actionarii sai, exista si situatii in care interesele strategice pe termen lung ale unui actionar majoritar dintr-o societate sa impuna retragerea acesteia de la cota.
Legislatia aprobata in anii anteriori stabileste ca societatile pot fi delistate doar daca in urma unei oferte publice de cumparare actionarul majoritar ajunge la o participatie de peste 95% din capitalul social sau a cumparat, in cadrul ofertei, titluri reprezentand mai mult de 90% din cele oferite.
De asemenea, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) poate lua aceasta decizie daca apreciaza ca in urma unor circumstante speciale nu se mai poate mentine o piata ordonata pentru valorile mobiliare emise de respectiva societate. Retragerea de pe piata de capital poate fi operata si daca sunt indeplinite conditiile stabilite in reglementarile Bursei, aprobate de CNVM. In urma Dispunerii de masuri aprobate de CNVM in data de 6 februarie 2006, actionarii companiilor listate la Bursa pot hotari retragerea de la tranzactionare si daca detin sub 95% din titluri, in anumite conditii, dupa ce Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a armonizat reglementarile proprii cu cele ale Bursei de Valori. Aceasta dispozitie completeaza Dispozitia de masuri nr. 15/2005 care potrivit opiniei specialistilor pietei avea nevoie de clarificari. Astfel, decizia de retragere de la tranzactionare trebuie sa respecte reglementarile Bursei, iar actionarii care nu sunt de acord cu hotararea Adunarii Generale vor avea dreptul sa iasa din societate si sa obtina contravaloarea actiunilor pe care le detin.
"Intr-o astfel de situatie exista si pe piata noastra de capital reglementari care sa protejeze interesul investitorilor mici carora trebuie sa li se garanteze o iesire din companie in conditii corecte de pret. Acestea sunt stipulate de normele CNVM si ale Bursei de Valori si sunt obligatorii pentru companiile listate" ne-a declarat Iulian Panait, presedintele Consiliului de Administratie al KTD Invest SA. Masura este tranzitorie si vine in sprijinul investitorilor, actionari in societatile mici din punct de vedere al capitalizarii, pentru care posibilitatea tranzactionarii actiunilor in viitor pe o piata secundara (ATS), dupa noile reglementari de piata, este minima.
Exista astfel posibilitatea reala ca acestia sa nu ramana in perspectiva actionari intr-o societate inchisa (actionari captivi).
Brokerii apreciaza adoptarea acestei decizii
"Pana la data constituirii ATS, emitentii care au valorile mobiliare tranzactionate pe piata secundara, si care nu indeplinesc conditiile prevazute in dispunerea de masuri din data de 20.12.2005 art.1, principala cerinta fiind un nivel minim de capitalizare de 1 mil. euro, vor putea fi retrase de la tranzactionare ca urmare a adoptarii unei hotarari AGEA de retragere de la tranzactionare in conditiile art. 7.1 din dispunerea de masuri din data de 06.02.2006. Legislatie mai simpla
Potrivit Dispunerii CNVM, pentru a hotari iesirea de la tranzactionare societatile trebuie sa includa in convocatorul Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor (AGEA) un raport intocmit de un expert autorizat cu privire la pretul pe actiune ce urmeaza sa fie achitat actionarilor care nu sunt de acord cu aceasta decizie si vor sa renunte la participatii. In aceasta situatie, pretul reprezinta valoarea medie determinata prin folosirea a cel putin doua metode de evaluare recunoscute de standardele europene de evaluare (EVS). Cheltuielile aferente evaluarii revin emitentului. Consiliul de administratie/administratorul unic va prezenta la AGEA si concluziile expertului privind pretul pe actiune oferit detinatorilor care nu doresc delistarea, valoarea unitara urmand sa fie mentionata in hotararea AGEA. Actionarii care doresc sa iasa din societate vor comunica hotararea in termen de cel mult 45 de zile de la data publicarii deciziei AGA in Monitorul Oficial. Despre autor:
Retragerea se poate face - daca se adopta o hotarare AGEA in acest sens si sub conditia ca actionarii care nu sunt de acord cu retragerea sa beneficieze de dreptul de a obtine contravaloarea actiunilor la pretul pe care il va calcula un evaluator independent agreat de CNVM si care va reprezenta valoarea medie a doua metode de evaluare recunoscute de standardele europene de evaluare" sustine Pompei Lupsan, analist la SSIF Intercapital Invest SA.
"In fond este vorba, in functie de procedura aleasa pentru delistare, fie de o oferta de cumparare facuta de actionarul majoritar la un pret care trebuie sa respecte cateva criterii prin care el sa fie adus la un nivel <
"Sumele necesare rascumpararii actiunilor pot fi considerabile in cazul unor solicitari numeroase din partea minoritarilor", ne-a declarat Cosmin Raduta, manager in departamentul de operatiuni al Ieba Trust SA.
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Băutura virală care a cucerit planeta conțina lămâie și lapte condensat. Cum...
Sursa: kudika.ro