Asociatia Romana a Bancilor (ARB) a transmis ieri Bancii Nationale a Romaniei (BNR) o solicitare referitoare la majorarea gradului de indatorare pentru clientii bancilor. Presedintele ARB, Radu Ghetea, ne-a declarat ieri ca solicitarea bancilor se r
Asociatia Romana a Bancilor (ARB) a transmis ieri Bancii Nationale a Romaniei (BNR) o solicitare referitoare la majorarea gradului de indatorare pentru clientii bancilor. Presedintele ARB, Radu Ghetea, ne-a declarat ieri ca solicitarea bancilor se refera exclusiv la creditele in lei. "Banca Nationala a luat o serie de masuri prin care incearca sa limiteze creditarea in valuta. Noi am propus stimularea creditarii in moneda nationala prin marirea gradului de indatorare de la 30% la 40% pentru creditele de consum, de la 35% la 50% pentru creditele ipotecare si de la 40% la 55% indatorarea totala a familiei. Subliniez, insa, ca aceste masuri se refera exclusiv la finantarile in lei", ne-a explicat Ghetea. Gradul de indatorare al unui client reprezinta ponderea pe care o reprezinta rata lunara plus dobanzile si comisioanele aferente unui credit bancar in venitul lunar net al solicitantului sau familiei acestuia. Gradul total de indatorare se refera la ponderea sumei ratelor lunare pentru toate creditele contractate de membrii unei familii in venitul lunar net al familiei. Presedintele ARB a explicat ca la 1 ianuarie 2007, cand teoretic suntem in Uniunea Europeana, romanii vor putea merge in Bulgaria sau in Ungaria pentru a lua un credit, din cauza faptului ca bancile romanesti au tot felul de restrictii la acordarea de credite populatiei. "Acolo, bancile cu care noi suntem in concurenta n-au rezerva minima obligatorie de 35%, (n.r.- la resursele in valuta), n-au restrictie privind creditele, nu au plati pe care le avem noi la fondul de garantare a depozitelor si toate lucrurile acestea. Deci, costul fondurilor lor este mult redus si atunci isi permit sa dea si cu dobanda mult mai mica", a explicat Ghetea. Presedintele ARB a spus ca nu a primit de la Banca Nationala o promisiune clara referitoare la rezolvarea acestei solicitari, insa el spera ca propunerea va fi discutata la inceputul lunii martie in Consiliul de Administratie al BNR. Purtatorul de cuvant al BNR, Mugur Stet, ne-a declarat ca Banca Nationala va analiza solicitarea Asociatiei Romane a Bancilor si va decide daca aceasta este sau nu justificata.
La inceputul anului 2004, BNR a decis reducerea gradului de indatorare a unui solicitant de credit de la 50% la 30% pentru un credit de consum si la 35% pentru un credit ipotecar, pentru a reduce viteza de crestere a creditului neguvernamental si pentru a diminua riscul bancilor comerciale in relatia cu clientii. Mai mult, anul trecut, banca centrala a introdus un nou set de masuri de limitare a creditarii, care au stabilit gradul total de creditare al unei familii (total credite bancare, leasing, credite la magazine etc.) la 40% din venitul net lunar.
Despre autor: