Executivul a adoptat vineri un proiect de lege pentru ratificarea acordului dintre Guvernul Romaniei si cel al Republicii Ungare privind functionarea Institutului Cultural Roman la Budapesta si a Centrului Cultural al Republicii Ungare la Bucuresti.
Acordul a fost semnat in sedinta comuna a Guvernelor roman si ungar din 20 octombrie 2005 si prevede masurile privind coordonarea si conducerea celor doua institutii, precum si desfasurarea unor manifestari in domeniul culturii, invatamantului, educatiei, stiintei si tehnologiei. De asemenea, acordul mentioneaza modalitatea de organizare a unor spectacole, seri literare, expozitii si proiectii de filme, de creare si functionare a bibliotecilor si salilor de lectura, de editare si difuzare a materialelor informative.
In prezent, Institutul Cultural Roman la Budapesta si Centrul Cultural al Republicii Ungare la Bucuresti fiinteaza in baza Conventiei intre Guvernul Republicii Socialiste Romania si Guvernul Republicii Populare Ungare privind infiintarea Casei culturii romane la Budapesta si a Casei culturii ungare la Bucuresti, semnata la Budapesta, la 26 noiembrie 1969, si a unui Aide-Memoire, semnat la 5 februarie 1990. (Rompres)