Intre 31 ianuarie si 2 februarie, reprezentantii Fondului Monetar International s-au intalnit cu specialisti din Ministerul Finantelor pentru discutii asupra evolutiei economice a Romaniei. Potrivit unui comunicat al MFP, dezbaterile s-au axat pe exe

Intre 31 ianuarie si 2 februarie, reprezentantii Fondului Monetar International s-au intalnit cu specialisti din Ministerul Finantelor pentru discutii asupra evolutiei economice a Romaniei. Potrivit unui comunicat al MFP, dezbaterile s-au axat pe executia bugetului general consolidat in anul 2005, veniturile si cheltuielile programate pentru anul 2006, legislatia fiscala din perioada 2006-2007 si perspectivele fiscal-bugetare pe termen mediu (2006-2009). Discutiile nu au avut in vedere si acordul stand-by, pentru care negocierile au esuat in toamna anului trecut.

Acordul stand-by, rediscutat in martie

Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, a afirmat vineri ca negocierile pe tema acordului ar putea fi reluate in perioada urmatoare, daca FMI va considera, in functie de rezultatele consultarilor macroeconomice, ca o evaluare poate fi incheiata cu succes. Potrivit lui Doltu, in acest caz, o misiune a FMI va veni in Romania, probabil in luna martie. Conditiile initiale stabilite la incheierea acordului, in iulie 2004, vor fi rediscutate, iar evaluarea finala va avea loc in luna octombrie. Secretarul de stat a afirmat insa ca partea romana nu va negocia asupra deficitului bugetar pentru acest an, stabilit la 0,5% din PIB. El a aratat ca necesitatea de crestere a cheltuielilor cu investitiile nu poate fi acomodata daca deficitul bugetar este mai redus de 0,5%.

Cheltuieli mai mari, in 2006

Ministerul Finantelor a anuntat pentru acest an o majorare a cheltuielilor de capital la 3% din PIB fata de 2,4% in 2005, majorarea fiind explicata de investitiile sporite in infrastructura prevazute pentru acest an. "In cadrul restrictiei privind deficitul bugetar are sens sa rediscutam acordul. Romania este o tara care trebuie sa se dezvolte, cu pastrarea stabilitatii macroeconomice", a spus Doltu. Reprezentantul Finantelor a aratat ca, daca negocierile asupra acordului vor fi reluate, nu este nevoie de un document care sa ateste ca acesta se prelungeste. "Daca negocierile se reiau, sunt rediscutate conditiile initiale din acord si se propun tintele care trebuie sa fie atinse. Nu mai pornim de la un deficit de 1,1% din PIB, ci de la 0,8%, cat a fost anul trecut. Distributia veniturilor si cheltuielilor bugetare este, de asemenea, diferita. Important este sa convenim asupra cailor prin care sa atingem obiectivele propuse, a masurilor pe care trebuie sa le implementam", a explicat reprezentantul MFP.

Raportul asupra Romaniei, pe masa FMI-ului in aprilie

Potrivit comunicatului MFP, raportul FMI cu privire la Romania va fi prezentat board-ului institutiei financiare internationale in luna aprilie. "Toate tarile membre ale Fondului intra in discutia board-ului, fie in baza acordului incheiat cu FMI, fie potrivit articolului IV. Pentru orice tara membra este prezentat un raport", a spus Doltu. El a adaugat insa ca, in cazul in care cele doua parti nu pot ajunge la un consens, negocierile pe tema acordului stand-by nu vor fi reluate. "Daca obiectivele sunt acceptate atat de FMI, cat si de Romania, ramane de vazut cum se poate ajunge acolo. Daca exista divergente cu privire la anumite tinte, Guvernul stie ce are de facut. Parlamentul a votat bugetul, inclusiv deficitul, a stabilit limitele. Guvernul nu poate sa aiba cu FMI alt dialog decat cel pe care il are cu Parlamentul", a conchis Doltu.

"Risipa" din decembrie, cauza deficitului bugetar

Cheltuielile din luna decembrie a anului trecut au cunoscut o crestere "deosebita", astfel ca executia bugetara a trecut de la un excedent de 1,1% din PIB la un deficit de 0,8% din PIB la sfarsitul anului, se arata intr-un comunicat al Ministerului Finantelor. In ultima luna a anului trecut s-au inregistrat anumite sporuri ale cheltuielilor fata de nivelul inregistrat in lunile anterioare prin plata unor lucrari de investitii, plata unor cheltuieli materiale suplimentare, recapitalizarea Eximbank si achitarea in avans a unei parti din salariile din sectorul public aferente lunii decembrie, se mentioneaza in comunicat. Alte cheltuieli au fost legate de reconstructia dupa inundatiile din anul trecut si plata arieratelor in sectorul sanatatii.

Taxa pe "nimic" sare la 16%

Unul dintre aspectele tratate de oficialitatile romane in discutiile cu FMI a fost si impozitul pe dobanda la depozite. Incepand cu luna ianuarie a anului curent, acesta a fost majorat de la 10 la 16 procente. Astfel, depozitele bancare ale persoanelor fizice reinnoite incepand cu 1 ianuarie 2006 sunt considerate depozite noi, iar dobanda aferenta trebuie impozitata cu o cota de 16%, potrivit Ministerului Finantelor Publice (MFP).
"Reprezentantii MFP au informat misiunea tehnica a FMI ca au discutat cu reprezentantii bancilor comerciale din Romania ca orice depozit care se reinnoieste incepand cu 1 ianuarie 2006 si, ca urmare, dobanda aferenta trebuie sa fie impozitata cu 16%, conform Codului Fiscal aflat in vigoare", se arata intr-un comunicat al ministerului.
In conditiile in care, in 2005, inflatia a fost de 8,6% iar rata medie a dobanzilor de numai 7 procente, este evident ca majoritatea bancilor din Romania au practicat o dobanda la depozite real negativa. Cu alte cuvinte, nu putem vorbi despre castiguri la depozite si deci chiar si un impozit de 10% pe veniturile din dobanzi pare, cel putin la prima vedere, absurd. Totusi, inceputul lui 2006 a consemnat o crestere a dobanzilor oferite de majoritatea bancilor comerciale. Cu toate acestea, daca inflatia va depasi nivelul propus pentru 2006 (5%), impozitul pe depozite risca sa ramana aceeasi taxa pe pierderi.

16%, impozit pe "porcul de Craciun"

In ceea ce priveste anul 2007, comunicatul MFP arata ca se intentioneaza largirea bazei de venituri impozitate cu 16% prin includerea veniturilor agricole, eliminarea facilitatilor acordate parcurilor industriale, autofacturarea pentru anumite activitati de export (de exemplu, de cherestea, de deseuri metalice etc.) pentru a evita abuzurile in domeniul rambursarilor de TVA. Discutiile continua pentru fundamentarea cotei de impozitare a veniturilor agricole, care vor fi impozitate incepand cu 1 ianuarie 2007 fie cu 2%, fie cu 16%. In Romania 70% dintre gospodariile agricole se intind pe cel mult un hectar.
Rezultatele exploatarii acestor terenuri sunt folosite prin urmare in consumul propriu al proprietarilor. Un impozit pe veniturile agricole ar fi justificat numai in cazul in care el s-ar aplica diferentiat, in functie de dimensiunile gospodariei, altfel se poate ajunge la situatia absurda in care cele 10 kilograme de rosii obtinute din "exploatarea" terenului din spatele curtii sa fie impozitate ca si cum ar aduce "venituri suplimentare" proprietarului.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.