Adunarea Generala a Grupului Roman pentru Investitii si Consultanta SA, intrunita in luna decembrie a anului 2005, a decis majorarea capitalului cu 1.379.500 RON, acesta ajungand astfel la 11.479.500 RON. Majorarea de capital are ca scop intarirea pozitiei pe piata, in vederea sustinerii procesului de transformare si de pregatire a Grupului pentru dezvoltare. Obiectivele pe termen lung presupun evidentierea avantajului competitiv, obtinerea unei cote de piata mai mari, lansarea de servicii noi, diversificarea gamei existente pentru a satisface nevoile si preferintele partenerilor nostri de afaceri, a declarat Otilia Manta - presedinte CEO RGIC SA. Grupul Roman pentru Investitii si Consultanta (RGIC) SA are cinci actionari romani, specialisti in finante, investitii, statistica, marketing si drept, avand o experienta indelungata in programe finantate de Uniunea Europeana si alte organizatii. Presedintele Grupului este actionarul majoritar. Grupul Roman pentru Investitii si Consultanta (RGIC) SA este o companie de investitii si consultanta, care are ca scop principal sprijinirea intreprinzatorilor romani si straini prin identificarea, elaborarea si promovarea solutiilor integrate "la cheie".