Carlos Alberto Fernandes, noul portar al Stelei, care a avut evolutii apreciate in Cipru, a declarat ieri ca obiectivul sau prioritar este calificarea in Liga Campionilor. "Am ales Steaua pentru ca este un club mare, pentru ca vreau sa joc in cupele europene si pentru a putea sa ating si celelalte obiective pe care mi le-am propus. Duckadam? Stiu doar ca in 1986 a aparat patru penalty-uri. Daca as vrea sa repet performanta lui? Pentru mine este suficient sa ajung in grupele Ligii Campionilor cu Steaua, ar fi foarte bine. Acesta este obiectivul meu", a spus Carlos, aflat pentru prima oara in Romania. Portarul portughez a afirmat ca s-a acomodat cu toata lumea de la Steaua. "Ma inteleg bine cu toata echipa, cu doctorii, cu masorii, suntem o mica familie, sunt foarte multumit sa fiu aici. Pe Oli il cunosc de o saptamana, este un antrenor foarte bun si este ambitios", a subliniat Carlos. La randul sau, Olaroiu i-a facut o caracterizare elogioasa. "Este un portar bun, in primele doua meciuri amicale practic nu prea a avut ce sa apere, cu Liberec a avut ceva mai mult de furca si s-a descurcat foarte bine", a comentat Olaroiu. "Se amuza ca toti jucatorii vorbesc in franceza, spaniola, engleza, el nu intelege decat franceza si portugheza, dar a zis ca este bine ca vorbesc si se inteleg ei intr-un fel. E mai excentric? Portarii sunt diferiti de jucatorii de camp. Walter Zenga, care spunea acelasi lucru, a vazut meciul cu Slovan si l-a urmarit in mod special, la rugamintea mea. Si el a fost portar si asa proceda si el. Portarii au doza lor de extravaganta", a mai povestit Olaroiu. (B.G.)