Romanii neortodocsi - in ecuatia diasporei

Aflandu-ma in automobilul unui roman din zona Chicago si care se oferise sa ma ia cu el pana la Cleveland, pe drum, ca oamenii, am inceput sa vorbim despre... ale tarii.
La un moment dat, gazda mea, preot greco-catolic intr-un mic orasel, Merillvile, a inceput a tuna si a fulgera impotriva Bisericii Ortodoxe din tara, care nu doar ca "a colaborat cu securitatea, dar acum mai si refuza sa restituie bisericile pe care le-a furat". Imprudent, m-am trezit incercand sa-l temperez: atat mi-a trebuit, ca la prima benzinarie, pretextand o schimbare de traseu, m-a lasat balta!
Intamplarea aceasta m-a facut sa privesc mai cu atentie la apartenenta religioasa a romanilor emigranti, intrucat mi-am dat seama ca aici, departe de tara, ea isi developeaza nestingherit consecintele. Astfel incat, dupa mai multe experiente de acest fel, am inteles cata nedreptate (una de apreciere, de consideratie) se face unor culte crestine romanesti mai putin proeminente, in raport cu atotputernicele expresii ale crestinismului, ortodoxia sau catolicismul. Si aceasta, dupa ce mi-am raportat noile achizitii la atat de frecventele scandaluri din emigratie (Paris, Montreal, New York, Sacramento) pe parcursul carora preotii ortodocsi au aruncat segmente ale emigratiei unul impotriva celuilalt.
Precizam: randurile care urmeaza nu au intentia de a pune intr-o lumina nefavorabila Biserica Ortodoxa Romana (ale carei merite istorice, milenare, nu pot fi puse la indoiala de faptele catorva reprezentanti) ci de a aduce la stima cuvenita unele orientari crestine ale conationalilor nostri din emigratie, discrete in manifestarile lor pana la anonimat.
Daca azi, in tara, printr-un sondaj ar fi intrebati trecatorii ce stiu despre Adventistii de ziua a saptea, conationali ai lor, am constata mirati cata ignoranta (si ignorare) exista in aceasta privinta.
...Iar aici nu despre doctrine este vorba !
Intr-o zona marginasa a Los Angeles-ului asistam la un joc de fotbal intre doua echipe de adventisti, dus acolo de dl Benone Burtescu, poet si eseist, un fel de lider spiritual neoficial al adventistilor romano-americani - si nu numai.
...Si aceasta pentru ca la ei mai totul este neoficial: biserica - o incapere mai mult intima decat solemna, atmosfera - ca intre frati (asa cum isi si spun) iar continutul activitatii, mai mult discutii si cantece decat predici si ritual.
Ei bine, m-a frapat la jocul acela de fotbal lipsa totala a incrancenarii, a violentelor si vulgaritatii (care, de regula, insotesc chiar si cea mai nevinovata miuta), grija tuturor de a face dintr-un exercitiu fizic un mod de comunicare fraterna, senina, eminamente ludica.
Sambata de sambata, nemobilizate de cineva, neobligate de nimic, familii intregi imbracate frumos merg la intalnire. Iar rostul fundamental al tuturor intalnirilor (chiar daca, de fiecare data, ei fac dezbateri pe teme religioase) sta nu in presupuse incantatii solemn-bigote, ci in crearea unei stari de bine, pe care ei o leaga, in viata de zi cu zi (si nu ca noi, ortodocsii, doar la Paste si la Craciun) de comunicarea cu Iisus.
Consistenti in credinta lor, discreti in manifestarile acesteia, romanii adventisti constituie oaze de pace, de seninatate si asistenta interumana ale emigratiei romanesti - la Los Angeles, ca si in sudul Floridei, la Chicago, ca si la New York.
Iar daca raporturile lor cu divinitatea - de cu totul alta factura decat ale noastre, ale ortodocsilor - constituie problema lor de constiinta, ne preocupa, in schimb, la modul cel mai serios manifestarile lor in contextul societatii de adoptie ca si atitudinea fata de radacini, fata de tara de origine... Si trebuie spus, cu bucurie, ca de regula ei sunt foarte bine integrati (profesional, social) in contextul de adoptie. Daca, uneori, ortodocsii traiesc ca indivizi izolati sau in mici grupuri etnice, oarecum marginalizati, adventistii (si la fel ca ei pocaitii, baptistii etc.) datorita spiritului lor comunitar mai dezvoltat sunt perceputi mai bine in mediul de adoptie - si anume, sunt perceputi ca romani, ceea ce aduce servicii interesului national.
Oameni cu o viata culturala dezvoltata, in bisericile lor se discuta carti, se asculta conferinte, se canta cantece religioase, dar si muzica culta - prilej cu care sunt prezenti in mijlocul lor nu doar artisti romani, ci si de alte etnii. Aceasta mai buna insertie in mediul adoptiv convietuieste frumos cu o deosebit de atenta asistenta umana pe care ei o acorda fratilor de comunitate, ca si celor din tara. Daca mai orice roman din tara care are o ruda in Occident simte adesea sprijinul acesteia, in cazul adventistilor sau al pocaitilor sprijinul este aproape permanent.
Iata un exemplu.
In timpul inundatiilor catastrofale care au afectat Romania in vara trecuta, dl Nicolae Vancea, capul unei familii de pocaiti din Hayward, California (autor al unor carti de educatie religioasa) cerea cunoscutilor din tara adrese de sinistrati (nu neaparat pocaiti) carora sa le vina in ajutor cu ceva.
La randul sau, poetul Benone Burtescu, adventistul, autor al unor carti de poezie si eseuri binecunoscute in lumea adventistilor - si nu numai - se adreseaza astfel catre Iisus: "Doamne, nu te uita la talpile noastre lipite de glie, Vezi-ne credinta care preface plansu-n datorie, Auzi-ne strigatul nostru de jale, Pe care dorul de tine il transforma-n osanale". Mai departe, insa, romanul Benone Burtescu i se adreseaza astfel Domnului: "Tu ne-ai spus ca toate pier, Casa noastra ca e-n cer, Dar pan' vei plini Cuvantul, Si rotesti inca Pamantul, Da-ne Doamne iarasi tara, Cum a fost odinioara".
Daca la inceputul anilor '90, imediat dupa revolutie, presedintele tarii de atunci, Ion Iliescu, declara intr-un interviu ca "Azi, o tara nu poate fi puternica daca nu are o emigratie puternica" - dand sperante ca in anii ce vor urma autoritatile romane se vor ocupa mai serios de activarea raporturilor cu emigratia -, iata ca au trecut mai bine de 15 ani si institutiile actuale ale statului roman, din tara sau din strainatate, ori nu stiu mare lucru despre emigratie, ori nu le prea pasa de ea.
... Intr-o astfel de situatie nu e de mirare ca un recent proiect care prevedea o solidarizare a eforturilor romanesti din emigratie printr-o conlucrare a centrelor lor de decizie religioasa n-a trezit nici un interes la conducerea Institutului Cultural Roman...

---

Despre autor: