Cu dl Ion Cepoi, Las Vegas: "Binele tarii" nu e pentru functionari

Prima vizita in America a Regelui Mihai a avut loc in anul 1988, cu doar un an inainte de Revolutia romana. Initiatorul si organizatorul acestei vizite a fost dl Ion Cepoi, din Los Angeles, lider respectat al Societatii "Viitorul Roman". Cum, de obicei, atitudinile proregaliste se intalnesc printre simpatizantii vechilor partide istorice din Romania, e oarecum neasteptat sa constati ca si un basarabean - precum dl Cepoi - este puternic atasat ideii regalitatii. Daca insa stii ca invitatul nostru de astazi a trait in Basarabia tocmai in perioada cand ea se afla sub administratie romaneasca (1918-1944), atunci incepi sa te lamuresti: dl Cepoi este basarabean asa cum altcineva este oltean sau dobrogean, fiindca, in fapt, Domnia sa este "roman" si ca etnie, si ca cetatean.

Ei nu stiau ca regele nu putea!

- Prin anii 1990-1991 ati avut initiativa care-l propunea pe Regele Mihai drept un arbitru national, drept forta coagulanta a energiilor romanesti. Sa insemne aceasta ca sunteti un admirator neconditionat al regelui?

- Nu neaparat. Eu m-am gandit atunci mai ales la avantajele pe care le-ar fi avut Romania daca regele ar fi avut acest rol. Atunci cand tara inca nu fusese distrusa: industria devastata, pamanturile abandonate etc.

- Acum mai vedeti realista aceasta propunere?

- Cred ca da. La noi, democratia, cu toate progresele ei, mai poate inca aluneca spre formula totalitarista, chiar daca raporturile cu Uniunea Europeana cu greu mai permit asa ceva. Insa certurile dintre partide sunt determinate nu de doctrine, ci de interese de grup ori personale.

- Dar chiar sub rege ar putea exista partide de acest fel, unele chiar antimonarhice. Asta e democratia!

- Sigur ca s-ar putea - numai ca atitudinea fata de ele de la cea mai inalta autoritate a statului ar fi de descurajare. Partidele a caror activitate nu converg cu interesul national ar fi atunci marginalizate. Iata acum, in Romania: de ani de zile guvernele nu pot functiona fara sa aduca la putere un partid mic precum cel al maghiarilor, un partid care se ocupa, in mod firesc de altfel, mai intai de propriile interese. Si asta intr-o tara unde marea majoritate a poporului sunt romani. Sa inteleg eu ca celelalte partide romanesti tin mai putin la interesul national decat UDMR-ul?

- Regele se afla acum, dupa cum stiti, in bune raporturi cu tara. Si-a recapatat intr-o anumita masura proprietatile, traieste in tara. Pe plan extern, activitatea lui e benefica pentru Romania.

- Asa e, dar eu cred ca e inca putin in raport cu ce poate face si mai ales cu ce putea face acum 10-14 ani. Lumea, desi in mare masura nu mai e condusa de regi, inca are respect fata de aceasta institutie.

- Intrucat Domnia voastra ati trait in America in anii imediat de dupa al doilea Razboi Mondial, m-ar interesa sa stiu daca i-ati cunoscut pe membrii acelui Comitet National Roman care a functionat la New York, impreuna cu alte Comitete Nationale ale tarilor cotropite de bolsevici.

- Da, pe unii i-am cunoscut. Intr-o carte a mea de memorii dau mai multe amanunte. Acum m-as rezuma in a spune ca cei care cu bani rezervati de Antonescu acestui scop ar fi trebuit sa lupte pentru interesele Romaniei in noua lume care se nastea, au tradat pur si simplu aceste interese, nefacand mai nimic pentru tara si cheltuind banii dupa bunul plac. De altfel, ar fi putut sa se numeasca mai degraba "Comitetul National Taranist" fiindca era constituit mai ales din taranisti.

- Fiindca veni vorba despre apararea interesului national: ne intoarcem la rege. Am citit in mai multe carti de memorii (una dintre ele a dlui Jean Taranu, din Val David, Canada) ca regele, pe atunci tanar, a refuzat sa raspunda mai multor propuneri ale gruparilor de emigranti de a se aseza in fruntea unei miscari romanesti de opozitie la guvernarea comunista din tara. Dvs. ce parere aveti despre asta?

- Nu-mi aduc aminte cate delegatii l-au vizitat pe rege cu astfel de propuneri. Am pe undeva chiar Apelul in acest sens al generalului Radescu. Domnul meu: ceea ce nu se stie - ori se ignora - este faptul ca Regelui Mihai, cand i s-a acordat exilul in Elvetia, i s-a pus o conditie: sa nu faca politica. Am avut prilejul sa discut, printre altele, chestiunea aceasta cu regele insusi, cand ne-a fost oaspete aici, in California. Fiind un om prietenos, cu simtul modestiei chiar, mi-a fost usor sa intru in conversatie. Mi-a intarit din nou convingerea ca nu putea sa raspunda unor asemenea initiative: isi daduse cuvantul ca va respecta conditia pusa de Guvernul elvetian. Asta in primul rand. In al doilea rand: un guvern in exil nu poate fi nici legitim, nici eficace daca nu e sustinut de alte state. Or, Statele Europei de atunci recunoscusera Guvernul comunist din Romania asa cum, prin intelegerile dintre aliatii antihitleristi, fusese recunoscuta intreaga Europa de Est prosovietica si comunista. Ori ei nu intelegeau si veneau mereu cu alte si alte liste de ministri ai exilului.

Cel mai adesea, nu ne trebuie... dusmani: ne descurcam si singuri!

- Intorcandu-ne la vechiul "Comitet National Roman" de dupa razboi. La un moment dat ati spus ca celelalte comitete nationale ale tarilor ocupate de bolsevici actionau mai eficace in favoarea intereselor lor nationale. Faptul acesta ridica o intrebare de principiu: sa fie oare adevarat ca, de regula, oficialii guvernelor Romaniei care actioneaza in strainatate nu-si prea fac "datoria patriotica"? Cum ar raspunde, la aceasta intrebare, indelungata dvs. viata de emigrant roman si activitatea dvs., la fel de indelungata, de luptator pentru cauza nationala?

- Am sa va raspund printr-o relatare. Ma aflam intr-o vreme cu serviciul la Baltimore, in statul Maryland. Oficialii americani, stiind ca sunt roman, m-au rugat sa culeg - si sa le ofer - informatii despre o persoana, roman de origine, traitor in America si care frecventa foarte des Ambasada Romaniei de la Washington. Astfel incat, cu diferite pretexte, m-am dus de cateva ori la sediul Ambasadei romane. Prima data m-a primit Vasile Pungan. Amabil, cafea, tuica etc. Era primul secretar al ambasadei. Apoi m-am intalnit cu Constantin Zadu.

- Zadu? N-am auzit de el.

- Cred ca era al doilea secretar. Ultima data tot cu Zadu m-am vazut. Macovescu era ambasador dar cu el nu m-am vazut. Am constatat ca oficialii romani faceau mari eforturi ca sa prezinte convenabil puterea comunista de la Bucuresti si isi imaginau ca americanii ii cred.
S-a mai spus si cu alte prilejuri ca americanii ar fi naivi: eu insa, care am discutat si cu FBI-ul, va asigur ca nu e adevarat. Americanii stiau bine cum stau lucrurile in mod real - dincolo de propaganda. Sigur ca sub anumite aspecte puteau fi pacaliti, dar in esenta ei stiau ce se intampla. Si spre deosebire de unii oficiali romani care si atunci, si acum acorda Romaniei o importanta disproportionata in lumea Estului, eu cred ca americanii nu stiau chiar totul despre tara noastra si pentru ca, in politica globala a Americii, ea reprezinta un interes minor in raport cu Rusia ori China, de exemplu. Chiar si astazi imi pare rau sa o spun: la televiziunile americane se arata temperaturile din Europa, de la Sofia sau Budapesta dar niciodata de la Bucuresti. E momentul acum sa ma intorc la intrebarea Dvs. initiala: explicatia insuficientei - si incorectei - mediatizari a Romaniei sta nu doar in faptul ca tara e mica ci, poate mai ales, in lipsa de devotament national a oficialilor romani de la Bucuresti sau din strainatate. Majoritatea se comporta ca niste functionari oarecare ce asteapta sa treaca vremea si sa-si ia salariul, si nu ca niste romani aflati in serviciul tarii lor! Fara sa mai pun la socoteala si insistenta cu care noi insine promovam in afara o proasta imagine despre noi. Ziarele de aici care prezinta negativ Romania de unde credeti ca-si iau informatiile? In primul rand din presa romaneasca, atat cea din tara, cat si cea de aici. In acest mod, noi, romanii, nici nu mai avem nevoie de dusmani. Romanii sunt foarte mandri de "libertatea presei" lor, dar libertatea are si ea regulile si datoriile ei inalte. Marturisesc ca eu, nascut in Romania Mare, am fost toata viata preocupat de ceea ce azi numim "Imaginea Romaniei". Am suferit totdeauna cand despre tara mea s-a vorbit incorect sau urat. Toata viata activitatea mea de lider comunitar, toate eforturile mele de a crea legaturi cu mediul american de afaceri sau politic au avut in vedere utopia (cum ar zice unii) de a sluji aceasta imagine. Sunt destui pe aici, domnul meu, mai ales dintre vecinii nostri din Est, care abia asteapta sa propage lucruri rele despre noi. Nu avem cum sa-i combatem decat promovand noi insine si faptele noastre frumoase. Avem aici, in California, un ziar german. Prin ce intamplare nu stiu, acolo lucreaza niste unguri si foarte des citesc in acest ziar - care apare de 40 de ani - lucruri rele despre Romania si altele incorecte despre Transilvania. Cand au avut loc evenimentele de la Targu Mures relatarile au fost exclusiv in favoarea maghiarilor, prezentandu-i pe romani ca pe niste agresori primitivi, de un nationalism visceral.

- Sunteti cunoscut drept unul dintre marii luptatori pentru intrarea Romaniei in NATO: apeluri, semnaturi, manifestari etc.

- Da. A fost o cursa lunga si deloc usoara. Printre altele, a trebuit sa suport, din partea chiar a conationalilor mei, fel de fel de acuze: pro Iliescu, procomunist etc. pentru faptul ca am militat pentru interesele Romaniei netinand seama de guvernarile vremelnice de la Bucuresti. Nu ca as face o drama din aceasta, dar nici bine la inima nu-mi pica sa va spun ca, dupa ce NATO si-a deschis portile mai tuturor tarilor din Est (deci si noua), au avut loc aici, in America, in California chiar, manifestari de satisfactie ale oficialilor din tarile admise. Fiind cunoscuta activitatea mea pro NATO, cu astfel de prilejuri de bucurie polonezii au recunoscut cu gratitudine meritele mele in aceasta lupta (considerand, deci, ca am luptat si pentru ei) iar ungurii mi-au dat chiar o medalie si o diploma! Am sa vi le arat. Romanii insa, la ceasul bucuriei, au acordat astfel de atentii unor persoane (dintre romanii de aici) carea€¦ n-au vrut sa semneze, la inceput, apelurile mele pro NATO. Dar mie nu mi-au dat nimic... Apelurile mele din '96 nu le-au semnat destui pe motiv ca-i fac servicii lui Iliescu in anul electoral: aceiasi, insa, au semnat apelurile de dupa anul 2000 atunci cand lucrurile se indreptau oricum spre admitere. Finalmente, acestia au fost recompensati cu multumiri de catre autoritatile romane. Ciudatenii ale istoriei, asta e!

- Va impartasesc dreptul la acest zambet trist. Dar am inteles ca din pricina asta, bucuria Dvs. romaneasca prilejuita de noul curs al sanselor Romaniei nu este cu nimic diminuata.

- Asa este. Si nici nu ma face sa pretuiesc mai putin pe acei oficiali romani a caror activitate pro NATO o apreciez si de prietenia carora, cum e cazul dlui Mircea Geoana, chiar ma bucur.

- Stiu ca au existat grupuri de romani care au cerut Americii sa nu accepte Romania in NATO pentru ca acolo conduc "comunistii lui Iliescu". Ati auzit de gesturi asemanatoare ale unor emigranti bulgari, unguri ori de alta etnie?

- Nu. N-am auzit. Adica unguri care sa faca asa ceva contra admiterii tarii lor. Dimpotriva: unii precum Tom Lantos (si nu numai) au incercat sa puna bete in roate admiterii Romaniei, nu Ungariei. In Los Angeles eu am facut parte din Consiliul Etnic si acolo ma intalneam si cu unguri din Transilvania. Cand venea vorba despre Romania si interesele ei adoptau o tacere inamicala; doar ungurii nascuti aici dovedeau mai multa deschidere.
Si o precizare, daca se poate: in activitatea pro NATO, noi, romanii de aici, ne-am cheltuit timpul si banii proprii in timp ce emigrantii unguri au avut un ajutor de peste 800.000 de dolari de la Budapesta, iar polonezii peste un milion de la Varsovia. Se organizau in comitete de tot felul, iar cu banii acestia faceau banchete cu invitati, ori sustineau oficiali americani care isi dovedeau atasamentul pentru interesele tarilor lor in forurile de decizie americane.
Nu poti intreprinde nimic util daca nu cunosti bine tara in care actionezi: limba, traditiile, stilul ei de viata, sistemul de valori. Si chiar cand in aceasta actiune sunt cooptati emigranti, adica oameni care cunosc realitatile tarii adoptive, mai trebuie ceva: rigoare in selectie. Nu functionari "cu luna", ci oameni cu vocatie.