Magistratul va fi judecat la instanta suprema sub acuzatiile de fals
Magistratul va fi judecat la instanta suprema sub acuzatiile de fals in declaratii si instigare la acordare ilegala de credite. In acelasi dosar va fi judecat si cel considerat a-i fi acordat judecatoarei creditele ilegale cu dobanda subventionata: Mihai Enachescu, director la Administratia Fondului Imobiliar din Primaria Bucuresti RECHIZITORIU. Potrivit anchetatorilor, in anul 2001, Maria Huza a obtinut casa cu dobanda subventionata de la stat din fondul pentru tineri casatoriti, folosindu-se de o declaratie notariala nereala. Procurorii DNA sustin ca atat tatal cat si fiica judecatoarei ar fi obtinut case in conditii similare, motiv pentru care ei sunt cercetati intr-un dosar separat. In apararea sa, judecatoarea Huza, fost membru CSM pensionat recent, ne-a declarat ca este victima ministrului Justitiei, Monica Macovei si a ""instrumentului sau"" procurorul Tulus. ""Toate probele in aparare mi-au fost respinse la DNA. Astept ca o instanta independenta sa se pronunte, sa-mi dovedesc nevinovatia.""
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 15-21 iunie: Nu te grăbi să investești! Astrele...
Sursa: garbo.ro