Viorel Catarama, om de afaceri autodenuntat liberal, imperecheaza in chimia sa launtrica, de altfel simpluta si previzibila, indivizi antagonici. Un apropiat al domnului Catarama, om de afaceri stimabil, care a inteles la timp sa se retraga dintr-un concubinaj economic riscant, il defineste fara echivoc: ""Cand Catarama intra, cu o anume ciclicitate, in politica, fii sigur ca ii merge prost ceva. De regula, afacerile. E in faliment, i-au secat conturile, il strang de gogonele creditorii. Atunci anunta fie ca va infiinta un nou partid liberal, fie ca va candida la presedintia Romaniei. Un sfat: sa nu te imprietenesti niciodata cu Catarama. Prietenia la catarama cu Catarama e imposibila. El te conduce catre o dusmanie la catarama. Ti-o coace. Te vinde pe doi arginti. Are ceva din stilul tradarilor incercate cu succes de Traian Basescu, in cazurile de acum celebre Roman, Stolojan, Tariceanu, mai putin geniul demagogic al acestuia. Catarama e un demagog mediocru"". Bustul acesta, in care bronzul domnului Catarama este din malai si tarate, mi-a parut excesiv. Recapitulandu-i portretul, actualizat de o iesire la rampa intempestiva, gasesc indicii de veridicitate. Insinuarea domnului Catarama in toate ecranele, repetand ca o placa defecta discursul de pretinsa salvare a liberalismului, devine gretoasa. PNL moare, tipa figura lui imobila. PNL trebuie unit cu taranistii. Unde? In mormant poate. Actuala conducere e vinovata! Iertata de mobilitati de mimica (acelea, zice-se, indica o viata interioara bogata, ceea ce nu e cazul) figura omului de afaceri e ca a lui Lenin in sarcofag. Doar prin fanta gurii, o banda de magnetofon pe care o banuiesti pitita in gat emite constant acelasi refren. Alarmat, plangacios, razboinic. Sirena lui Vasile Roaita. Una din tehnicile asasinatului colectiv al PNTCD, nu cel de dupa a€™44, ci cel de dupa a€™89, a fost repetarea obsesiva, pe toate canalele propangandistice, de la panza mincinoasa a micului ecran, pana la munca de la om la om dusa in tramvai sau la coada, a faptului ca partidul e pe duca. Iti spune unul ca esti galbejit azi, iti repeta cinci insi maine, auzi de o mie de ori luna viitoare ca esti cadaveric, te duci direct la cimitir. Una e sa ti-o spuna insa Traian Basescu, personaj cu un rol extrem de important in ceremonia dublei inmormantari, taraniste si, cu putin noroc, liberale, si alta e cand ti-o spune unul de-al tau. De-al tau? Viorel Catarama tipa in televizor ca partidul lui se indreapta spre prapastie. N-a spus-o in organizatia de baza, n-a spus-o in odaile de lucru ale partidului, ci in agora. Liberalii vor sucomba. E un imn national paralel, bagat in programe de nu se stie cine. Chiar, cine? Prohodul, la vecernie si utrenie, este psalmodiat zilnic spre dizolvarea maionezei niciodata legate a Aliantei. Procentul albusului liberal e musai sa scada umfland galbenusul pedist. Prin rosatura de la coate a pulovarului fesenist, PD-ului i se vede culoarea preferata a bunicutei Iliescu. Viorel Catarama este liberalul (liberalul?) care salveaza basescian partidul, bumbacindu-l la televizor. Cu trei muncitori necalificati de la Relaxa pe post de liberali (chestionati de reporteri de la ce organizatii sunt toti repetau gestul arestatilor de la Rahova care-si pitesc mecla sub rever) Catarama a improvizat un forum. Ceva mai penibil nu putea iesi. Vrem Congres, vrem alegeri, vrem schimbarea lui Tariceanu! Cu cine? Catarama n-a spus. Cu Stolojan? Cu Traian Basescu? Cu Papa de la Roma? Cu Vladimir Ilici Lenin?
S-a scris intr-o vreme ca politicianul Catarama sau omul de afaceri Catarama (el e cand unul, cand altul, dandu-se ca-n poveste de trei ori peste cap) ar fi cochetat cu securitatea, lucrand in vremea comunismului pe afara. Nu stiu, asa cum nu stiu daca Traian Basescu, despre care s-a scris cam la fel, a fost securist. Sa fie sanatosi. Ceea ce remarc e ca din a€™44 si pana acum, fara nici o fractura in 1989, de circa 60 de ani se incearca omorarea partidelor istorice. Pare ca acelasi Serviciu etern, vesnic ca inghetul si ca moartea, este insarcinat sa duca la indeplinire prin aceiasi oameni, sau prin altii, noi, ordinul executiei. Un alt Canal, mai perfid decat cel spre care au fost manati bunicii mei liberali, este sapat sub ochii nostri. La 20 de ani de la incheierea razboiului, intr-o insula a Pacificului, inarmat pana in dinti, a fost gasit un soldat japonez. Fidel comenzii initiale, el nu aflase de semnarea acordului de pace. Nu primise ordinul de demobilizare. Unii, imi spunea cineva, au ramas la noi asemeni soldatului japonez. Lupta cu burghezia taranisto-liberala. Indeplinesc azi ordinele din a€™44. V-ati putea imagina ca unul dintre ei este (ordinul transmitandu-se din generatie in generatie) Viorel Catarama? Eu unul nu cred. Cred mai degraba ceea ce spunea vechiul sau coleg de afaceri: i s-a chircit, de ger pesemne, profitul si-si cauta erectia in politica.