"Nu razbunarea ma motiva, ci nevoia de a sti"

Nu rareori, printre romanii aflati in emigratie - mai ales printre cei de pana-n 1989 plecati din motive politice - am intalnit o tendinta nestavilita de a incrimina trecutul. Si la fel, nu putine carti de memorii s-au nascut din aceasta nevindecata (si nevindecabila) rana.
De aceea, intalnirea unui personaj care a suferit atat de mult in tinerete incat Papalitatea i-a decernat distinctia de "Cavaler de Malta" a constituit pentru semnatarul acestor randuri o reconfortanta surpriza.
Spun reconfortanta pentru ca stiu ca nu o data ura este o povara greu de dus de catre sufletul care isi cauta astfel impacarea.
Doctorul Cacuci este un personaj luminos azi, in senectutea sa. Si e luminos nu atat pentru ca traieste in cel mai luminos oras din lume si nici pentru ca doi din trei locuitori ai Vegasului il saluta indatorati cand il intalnesc pe strada, ci fiindca s-a decis, mai demult, sa retina din trecutul sau numai facerea de bine.
A altora catre dansul si a dansului catre altii.
In aceasta perspectiva, chiar si aceasta scena cu un securist odios, e innobilata de lumina despre care vorbeam.

"Venise din Israel sa-mi multumeasca"

- Operasem de colicist un securist din Cluj. Zilele au trecut apoi si mi-a sosit la cabinet un lucrator, un evreu, Weiss. Isi taiase un deget de la mana dreapta. L-am operat. Apoi colonelul acela a venit la controlul de rutina. Fara sa ma tem de consecinte i-am prezentat cazul lui Weiss: un om necajit, sarac, plin de copii si care voia sa plece in Israel.
Ei bine, colonelul mi-a spus sa-l trimit la secretara lui - si intr-adevar l-a ajutat sa plece.

- Daca ati vazut ca se poate, ati recidivat?

- Desigur. Numai in 1958 am ajutat astfel 29 de familii de evrei. Toate din Cluj.

- V-ati mai intalnit cu careva dintre acestia peste ani?

- Da - si nu o data. Vecina mea de apartament din Cluj, Silvia, m-a cautat peste multi ani si m-a gasit la New York. Venise special din Israel sa-mi multumeasca. Mi-a dat si o scrisoare in care isi povestea eliberarea din cosmarul comunist. La fel a fost si cu Eva Fischer careia i-am salvat fetita, disperata ca un avort empiric ii punea viata in pericol.

- Ati fost vreodata in Israel sa... culegeti multumirile atator oameni care va sunt indatorati?

- Nici vorba. Am socotit ca tine de datoria unui medic sa ajute omul in integralitatea existentei sale si nu sa se ocupe doar de... maseaua lui bolnava.

"Ma intreb tot mai speriat... !"

- Aveati si dvs. un baiat si stiu ca in copilaria lui a avut mult de suferit din pricina persecutiilor comuniste. Nici experienta aceasta nu v-a facut mai neiertator?

- Copilul meu a suferit, mai intai, prin pierderea confortului familial. Sotia mea, farmacista, fusese la o manifestare profesionala in Germania si de acolo se intorsese cu cateva reviste "Stern". Desi - retineti - ea nu stia germana, le luase asa, dintr-un interes superficial, o tentatie de prima instanta. I-au fost confiscate si a fost acuzata de "detinere de publicatii interzise". Pasa-mi-te, intr-una din ele era un text despre regele Mihai. Am fost arestati amandoi - eu ca fiind complice. Baiatul a ramas singur la 11 ani. I s-a interzis accesul la liceu, ii ramaneau doar scolile de meserii.

- Este extraordinar ce spuneti, daca ne gandim ca astazi fiul dvs. dl Dan Gabriel Cacuci este unul dintre marii fizicieni ai Germaniei.

- L-au ajutat oameni buni, printre care socrul fratelui Gheorghe Cacuci, iar la liceul pe care l-a urmat clandestin, Aurel Bulzan.

- Domnule Cacuci, stiu ca faceti eforturi de ani de zile sa va vedeti dosarul de securitate. Oricine aude despre intentia dvs. si va cunoaste suferintele din trecut se gandeste ca ati vrut sa aflati cine v-a turnat. Poate chiar sa va razbunati.

- Stiam de atunci ca... sunt nevinovat. Ei insisi, dupa detentie (dupa ce mi-au sfaramat familia) mi-au dat un document care imi atesta nevinovatia. Voiam, insa, nu atat sa aflu vinovatul: ce sa-i mai fac eu, astazi, un batran pensionar din Las Vegas? Voiam sa stiu insa motivele, tesatura aceea oculta de interese si invidii care, mai ales in localitatile de provincie, devine letala. In cele din urma, fratele meu Stefan, imputernicit de mine, a izbutit sa scoata dosarul. Am ramas uluit: erau 20 kg de hartie. Dar si mai uluit am fost dupa ce l-am citit: n-am aflat nimic! Stersesera din el, domnule, toate datele: nume, locuri, cifre. In alte locuri numele ori alte date erau falsificate.
Intelegi dumneata?
Deci nu mai pastrez, azi, nici un fel de resentiment pentru tortionarii mei, in schimb o noua spaima s-a nascut in mine: aceea ca nu se poate afla adevarul cu nici un chip.
Si ma intreb tot mai speriat: daca "secretele" oarecare ale unui simplu individ sunt atat de strasnic lacatuite de o anume forta obscura, ce sanse avem noi, oamenii, sa aflam marile secrete ale istoriei, acelea care au manipulat mii de destine?

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe