La 14 mai 1923 se stingea din viata bancherul Jacques Elias si ziarele vremii consemnau ca a trait modest intr-un apartament din Piata Sf. Gheorghe, a dobandit o avere fabuloasa prin mijloace corecte si a dezmintit o legenda, cum scria "Presa": "N-a
La 14 mai 1923 se stingea din viata bancherul Jacques Elias si ziarele vremii consemnau ca a trait modest intr-un apartament din Piata Sf. Gheorghe, a dobandit o avere fabuloasa prin mijloace corecte si a dezmintit o legenda, cum scria "Presa": "N-a fost egoist, n-a fost un harpagon. A adunat multe milioane, dar prin mijloace corecte. In deosebire de cei care au adunat averi imense si le-au risipit in strainatate... J. Elias moare lasand in tara, pentru scopuri culturale si nationale, aproape un miliard de lei... a facut un gest nobil, generos, altruist, tot ce a adunat a lasat tarii sale pentru care dovedeste acum ca a avut o dragoste fireasca, iar pe frontispiciul institutiilor ce se vor crea cu averea lui sa nu se graveze numele lui, ci al parintelui". Despre viata lui se stiu destul de putine lucruri. Evreu de rit spaniol, J. Elias s-a nascut la Bucuresti, in anul 1844 si, cum scria acad. Nicolae Cajal, "Departe de zgomotul lumii, a dus o viata sobra, de o mare discretie, preocupandu-se de afacerile bancii sale (Banca Generala), ale intreprinderilor din ale caror Consilii de Administratie facea parte, sau de acte de binefacere". Era cunoscut si apreciat la Viena si Bucuresti ca un fin intelectual care, dincolo de activitatea sa, avea preocupari umaniste. In semn de gratitudine pentru serviciile aduse ca "proprietar si bancher in Capitala", sau ca "bancher si intemeietor al industriei zaharului", regele Carol I l-a distins ades cu ordine si medalii cum au fost: titlul de cavaler si, respectiv, de ofiter al Ordinului Steaua Romaniei (1889, 1904), titlul de ofiter si comandor al Ordinului Coroana Romaniei (1881,1909), Medalia "Meritul Comercial si Industrial (1913).
O adevarata revelatie avea sa fie Testamentul sau, alcatuit la 2/15 dec. 1914 si deschis dupa incetarea sa din viata si care dezvaluia o personalitate de o exemplara generozitate si atasament fata de Romania. Astfel, in ziarul "Viitorul" se scria: "Felul cum a testat imensa sa avere, largimea sa de vederi, prin care el nu s-a oprit la distinctii religioase, ne arata ca ne aflam in fata unui suflet mare de bun roman. A vazut in Academia Romana institutia suprema a culturei, in care increderea lui a fost deplina; a vazut in cetateanul roman, indiferent de rit, o fiinta ce trebuie ajutata cu inima calda; si a dat in modul acesta cel mai frumos exemplu de obiectivitate si de filantropie inteleapta". Cateva zile mai tarziu, in acelasi ziar se putea citi: "Fapta unui mare om de inima nu trebuie lasata in umbra si uitare pentru ca, impreuna cu recunostinta ce trebuie sa o purtam autorului, este si necesitatea exemplului bun, care ne conduce". In "Neamul romanesc", N. Iorga, bunaoara, sublinia faptul ca J. Elias aminteste de traditia marilor boieri de odinioara: "Dar importanta sociala a testamentului lui J. Elias nu sta numai in aceea ca el aminteste de traditiile acestei tari in ce priveste datoriile clasei avute catre obste, ci faptul ca el si-a lasat intreaga avere pentru cultura... El a inteles ca aceea ce lipseste tarii noastre este cultura raspandita in masele adanci populare si de aceea n-a ezitat sa renunte la orice gand si sa dea acest mare exemplu de generozitate umana..." In "Adevarul", Eugen Filloti anticipa ca o "o vasta opera de binefacere se va desfasura de aceasta Fundatie si nenumarati oropsiti ai destinului vor binecuvanta memoria generosului donator". Este si expresia unui crez, cum nu se poate mai simplu formulat: "Iubirea pentru toti... stiinta e a tuturora si pentru toti... invatatura este tot ce are omenirea mai frumos si mai de pret". Valoarea lui este deplina prin ceea ce a facut, caci, ne invata un intelept, orice cuvant poate fi contrazis de un alt cuvant, dar nu este nici un cuvant care sa contrazica fapta.
La 5 iunie 1923, in cadrul sedintei Academiei Romane se citeste testamentul lui J. Elias prin care Academia Romana era desemnata ca "legatar universal", lasand-i "intreaga sa avere mobila si imobila, fara nici o rezerva, oriunde s-ar afla aceasta avere in tara si in strainatate". Si continua: "Impun legatarului universal urmatoarele sarcini: sa infiinteze si sa staruie a se recunoaste ca persoana juridica o fundatie de cultura nationala si de asistenta publica, numita Fundatia Familiei Menachem H. Elias, cu sediul la Bucuresti...Fundatia Familiei M.H. Elias va avea ca scop a intemeia, intretine, dezvolta si ajuta institutiile de cultura, de preferinta de cultura practica, precum si opere de asistenta publica si de binefacere, ca de exemplu burse la copii saraci, cantine scolare, ajutorul saracilor de preferinta prin munca. In special va avea obligatia de a construi si intretine in Bucuresti un spital cu cel putin o suta de paturi in conditiile cele mai moderne si perfectionate; acest spital se va numi: Spital fondat de Familia Menachem H. Elias". In acest spital se vor primi bolnavi de ambele sexe, israieliti si de orice alta credinta, se vor da consultatii si medicamente gratuite". Analizand testamentul, acad. Mircea Paul Cosmovici apreciaza ca acesta "ne permite, prin claritatea si profunzimea dispozitiilor sale, sa conturam imaginea unei personalitati complexe, caracterizata mai ales prin inteligenta si generozitate, un exemplu pregnant al valorilor epocii", dovedind, in acelasi timp, "o impresionanta cultura juridica".
In sedinta din 1 iulie 1923, Academia Romana omagiaza personalitatea lui J. Elias si asigura ca va implini misiunea incredintata, angajandu-se sa administreze si sa inmulteasca averea primita, folosind-o in scopuri culturale si filantropice. La sfarsitul documentului emis cu acest prilej se scrie: "Dormi in pace nobil binefacator, caci Academia Romana considera ca o datorie de onoare de a lucra si veghea la realizarea gandurilor tale umanitare si patriotice, spre pomenirea numelui tau si a parintelui tau iubit si spre gloria tarii, in care ai trait si care a produs asemenea suflete nobile". In anul 1925, Academia Romana, in calitate de legatar universal, si Emanuel Pantazi, in calitate de executor testamentar, infiinteaza "Fundatia Familiei Menachem H. Elias". Fundatia urma sa fie condusa de un consiliu de conducere si administratie impreuna cu un comitet format din trei persoane, doi crestini si un israelit. Din primul comitet faceau parte printul Barbu Alexandru Stirbei, Herman Marcu Hornstein si Emanuel Pantazi. Academia a ales ca delegati titulari pe I. Bianu, Gr. Antipa, G. Titeica, D. Gusti si ca supleanti pe V. Babes. C. Radulescu-Motru, C. Murnu si N. Vasilescu-Karpen. Atunci, averea era formata din mai multe imobile in Bucuresti si Viena, mosii in tara, efecte publice si actiuni in tara si strainatate. S-a infiripat o frumoasa traditie la cultivarea careia au contribuit, prin ani, personalitati ca Gh. Titeica, Gh. Marinescu, David Emanuel, G. Murnu, Mihail Sadoveanu, Mihail Ralea, Stefan Balan, Gh. Mihoc, Traian Ionascu si cel care este mereu prezent in inimile noastre, Nicolae Cajal.
"O mare opera umanitara, stiintifica si culturala"
Scriind despre istoria Spitalului Elias, Vasile Stanescu, secretarul general al Fundatiei Elias, descrie pe larg imprejurarile, nu intotdeauna favorabile, prin care a trecut Academia Romana pentru a indeplini dorintei testatorului. Aflam astfel ca, dupa zece ani, Academia inca nu reusise sa-si implineasca misiunea, Em. Pantazi afirmand ca "orice amanare ar fi nu numai o impietate, dar ne pune in fata unei grave raspunderi". In adunarea generala din 26 mai 1932 se aproba cumpararea unui teren si inceperea constructiei Spitalului a demarat un an mai tarziu pe un teren de 12.000 m.p. Si au fost terminate in anul 1939. Planul a fost conceput de cunoscutul arhitect Constantin Popovici (atunci la Viena) si antreprenorul lucrarii a fost marele inginer Emil Prager. Spitalul avea trei sectii - ambulatoriul de consultatii cu spital de urgenta, spitalul propriu-zis de medicina interna cu 150 de paturi si un sanatoriu cu 48 de paturi -, la care se adaugau locuinte pentru personalul medical, administrativ si de serviciu. In Spital mai erau sectiuni speciale de hidroterapie, fizioterapie, electroterapie si noua laboratoare speciale pentru necesitati practice si stiintifice. Costul construirii si dotarii ultramoderne a spitalului a fost apreciat la 130 de milioane de lei si era considerat ca una dintre cele mai moderne si inzestrate unitati de acest fel, care "nu are pereche in lume". Primul director al spitalului a fost D. Danielopolu, care fusese medicul lui J. Elias si care a avut un rol hotarator in proiectarea si organizare, si dintre medici amintim doar pe Ion Fagarasanu, C.C. Parhon, D. Bagdazar, V. Tomescu.
Cu prilejul deschiderii, Gr. Antipa, dupa o trecere in revista a activitatii Fundatiei, considera Spitalul ca o "mare opera umanitara, stiintifica si culturala". Aducand un omagiu lui J. Elias, sublinia: "Caci indelungata sa existenta l-a convins - si prin exemplul dat de el povatuieste si pe altii - ca numai prin astfel de fapte si opere umanitare si prin viata comuna in institutii de binefacere si de cultura... se poate dezvolta, intre cetatenii de origine etnica diferita si populatia bastinasa a tarii, acea comunitatea de gandire si simtire, acea legatura sufleteasca cu pamantul tarii si acea identificare cu interesele ei vitale, care sunt atat de necesare pentru a forma din toti o natiune si pentru a face ca tara in care s-au nascut si traiesc, sa le devina si adevarata lor patrie, de care raman legati pe vecie, ei si urmasii lor".
Bilantul primului an a fost mai mult decat incurajator atat sub aspectul numarului de bolnavi tratati, cat si al activitatii stiintifice, dar desfasurarea evenimentelor avea sa fie potrivnica, dramatica chiar. A inceput razboiul... La sfarsitul anului 1940 un etaj a fost pus la dispozitia Misiunii Militare Aeronautice Germane si, in 1941, intreg spitalul. Cine se gandea atunci ca acesta era doar inceputul unor acte samavolnice. La 23 august 1944, Spitalul a fost pus la dispozitia armatei sovietice. La 15 ianuarie 1848, fara acordul Fundatiei, printr-o dispozitie administrativa, spitalul a intrat in reteaua Ministerului Sanatatii, intr-un act de sfidare a prevederilor testamentului. Sa amintim ca 1948 a fost si anul in care Academia Romana a devenit Academia Republicii Populare Romane si ce a insemnat acest fapt pentru stiinta si cultura noastra. In ciuda unor demersuri justificate, situatia s-a mentinut pana in 1960, cand era periclitat si patrimoniul din strainatate, si Fundatia a revenit la statutul dorit de J. Elias. E un fel de a spune, fiindca, pana in 1989, s-au exercitat presiuni puternice ca Academia Romana sa accepte transferul Spitalului in proprietatea statului, incalcandu-se astfel testamentul acelui om generos al carui exemplu ar fi trebuit urmat. Pentru Fundatie, perioada cea mai grea a fost 1978-1989, cand, practic, nu si-a putut exercita dreptul de administrare a bunurilor mobile si imobile.
Dupa 1989, prin Decretul nr.16/4 ian. 1990, Consiliul F.S.N. a decis trecerea Spitalului Elias in subordinea Ministerului Apararii Nationale. In 1993, J. Elias a fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Romane. Abia in anul 2002, Spitalul revine in subordinea Academiei Romane pana in acest an... Evenimentele se stiu.
Acum, cand biruit-a gandul cel bun, speram ca Academia Romana si Fundatia si-au reintrat definitiv in drepturile firesti, putem avea convingerea ca, asa cum a scris N. Cajal, "vor actiona pentru consolidarea mostenirii... si vor veghea la utilizarea rezultatelor in scopuri exclusiv umanitare si pentru promovarea stiintei si culturii romanesti". Noul Consiliu de Administratie interimar are ca presedinte pe acad. Eugen Simion, presedintele Academiei Romane si este format din acad. Maya Simionescu, vicepresedinte al Academiei Romane, prof. Vasile Stanescu, prof. dr. Leonida Gherasim, membri de onoare ai Academiei Romane, dr. Doina Dimulescu, conf. Vlad Iliescu si conf. Ani Ladan.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.