""Acuzat de procurori ca ar fi provocat o evaziune fiscala de peste un milion de euro intr-o singura tranzactie, George Copos nu mai are ce cauta la guvernare"". Citatul este relevant pentru modul in care majoritatea jurnalistilor si analistilor judeca situatia unor oameni politici suspectati sau acuzati de coruptie. O judecata discutabila, pentru ca incalca un drept fundamental al omului, prezumtia de nevinovatie; o judecata stramba, pentru ca exponentii ei habar nu au ce inseamna in realitate inceperea urmaririi penale.
Urmarirea penala are ca obiect strangerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata. Inceperea urmaririi penale se declanseaza pe baza unui denunt, a unei plangeri sau a sesizarii din oficiu in cazul in care organul de urmarire penala afla pe orice cale ca s-a savarsit o infractiune. Asadar, dl George Copos nu a fost pus sub acuzare si nici nu exista probe ca ar fi vinovat de comiterea unei fapte penale. Ma intreb atunci ce fapte sau argumente justifica opinia dupa care un viceprim-ministru nu mai are ce cauta la guvernare. Merg mai departe si imi pun o alta intrebare: in ce masura, in astfel de situatii, isi mai respecta presa datoria de a transmite informatii si idei cu privire la chestiunile de interes public. Din contra, mai ales in asemenea cazuri, in calitate de caine de paza public, presa trebuie sa fie circumspecta, obiectiva, dar mai ales riguroasa. Ceea ce inseamna sa-ti pui intrebari, sa verifici si sa raspandesti informatii corecte. In cazul dlui Copos, informatiile si opiniile unor jurnalisti si posturi de televiziune au fost eronate. Superficialitate, hormoni sau premeditare?
Daca am accepta acest mod de gandire, tip cauza-efect (acuza procurorilor, suficienta pentru inlaturarea din guvern sau din alte functii) ajungem la concluzia ca jurnalistii si procuroriii pot schimba guverne, pot inlatura functionari publici, pot face orice. Primii denuntand, iar ceilalti declansand urmarirea penala dupa ce frunzaresc revista presei. Justitia devine inutila, intrucat nu mai conteaza daca cineva a incalcat sau nu legea, daca este sau nu vinovat. In cazul dlui Adrian Nastase, lucrurile stau si mai rau. S-a tras din toate partile si cu orice. Nici o regula nu a mai fost respectata. Consecinta? A fost condamnat de presa si de analisti inainte de a fi macar cercetat. Totul pe baza prezumtiei de vinovatie plus argumentul ""cine poate crede asa ceva?"" Zile intregi, posturile de radio si de televiziune plus anumite ziare au bombardat publicul cu opiniile unui grup de persoane, mereu acelasi, despre cazul matusii Tamara. S-a spus, printre altele, ca explicatiile dlui Nastase nu sunt convingatoare sau credibile. Dar de cand regula ca acuzatul trebuie sa-si probeze nevinovatia ? In definitiv, ce infractiuni a comis dl Nastase - Ce probe exista in acest sens? Nici una. Cu toate acestea este somat sa renunte la presedintia Camerei Deputatilor, la functia de presedinte executiv al PSD si, de ce nu, chiar la viata. N-o fi mai simplu cu otrava? Dupa o campanie furibunda, in care lucruri reale au fost amestecate cu lucruri fictive sau cu simple speculatii si in care s-au platit si polite, concluzia dlui Lazaroiu pare logica: eventuala absolvire a lui Nastase (in justitie) nu va avea efect (la public si nici in presa).
Mai exista drepturi in Romania ? Cine si cum le garanteaza? Mai este presa cainele de paza public? Daca da, ce si cum pazeste? Pentru cine? Nu exclud abuzuri, calcule si chiar jocuri politice in jurul acuzatiilor aduse unor politicieni. Ele devin posibile si isi produc efectele mai ales atunci cand presa renunta la reguli, la statutul de caine de paza public, cand renunta sa-si puna intrebari si sa cau- te raspunsuri. In perioada 1996-2000 am vazut campanii identice. Ceea ce scriu astazi am scris si atunci. La vremea respectiva am fost acuzat de tot felul de lucruri. Pana la urma eu am avut dreptate. De aceea imi pot permite sa remarc ca pentru multi jurnalisti, analisti, politicieni sau reprezentanti ai societatii civile antipatiile sau simpatiile sunt mai presus decat principiile. Iar, in absenta principiilor, cu totii suntem victime potentiale!