10.000 de notificari ratacite
Circa 10.000 de dosare privind retrocedarile de terenuri si imobile in baza Legii 10/2001 au fost ratacite prin fisetele Primariei Capitalei, afirmau in anul 2004 juristi ai municipalitatii. Dosarele referitoare la retrocedarile de terenuri sau imobile au fost subiectele unor nenumarate sesizari venite din partea mai multor persoane care sustineau ca nu-si mai gasesc documentele depuse la registratura municipalitatii. Astfel, acte depuse in 2001 erau de negasit in 2004 sau nesolutionate din varii motive, cel mai adesea invocandu-se volumul mare de munca si lipsa de personal.
Modificarea si completarea Legii 10, in vara anului trecut, le-a permis multor persoane aflate in aceasta situatie sa-si refaca setul de documente, insa o parte dintre acestea au reclamat faptul ca actele respective fusesera depuse, prima data, in original, astfel ca se aflau in imposibilitatea de a obtine un astfel de document. Pachetul legislativ adoptat in 2005 prevede un nou termen de sase luni atat pentru depunerea cererilor de retrocedare pentru cetatenii apartinand minoritatilor nationale si bunurilor cultelor religioase, cat si pentru atacarea actelor juridice de instrainare a imobilelor pentru care au fost depuse cereri de restituire.
Imobilele cumparate in baza Legii 112/1995 si revendicate de fostii proprietari nu vor putea fi instrainate pana la solutionarea definitiva si irevocabila a actiunilor formulate de proprietari sau de mostenitorii acestora. Totodata, sub sanctiunea nulitatii absolute, pana la solutionarea procedurilor administrative si, dupa caz, judiciare, este interzisa instrainarea, schimbarea destinatiei, ipotecarea sau grevarea sub orice forma a imobilelor notificate.
Taraganare si la inventarierea patrimoniului
Administratorii bunurilor din proprietatea municipalitatii nu respecta in totalitate prevederile Legii 213/98 privind legea proprietatii publice, pentru a se putea finaliza inventarierea patrimoniului Municipiului Bucuresti, a declarat, ieri, Ludovic Orban, viceprimarul general al Capitalei. Edilul sustine ca aceasta operatiune este in plina desfasurare, reprezentanti ai regiilor si unitatilor din subordinea administratiilor locale analizand zilnic materialele intocmite in acest sens, in cadrul comisiei tehnice care se reuneste la Primaria Capitalei. "Documentele trimise de cei de la regii sau directii din subordinea autoritatilor locale nu contin anumite date, cum ar fi valoarea de inventar, suprafata de terenuri, si este necesar sa refacem aceste materiale. Acest lucru treneaza in mare masura finalizarea activitatii de inventariere, dar speram ca in maximum doua luni aceasta sa se incheie", a afirmat Orban. Reprezentantul Primariei Capitalei a tinut sa sublinieze ca "treaba nu merge cum ar trebui din cauza oamenilor, nu din pricina unor obstacole legislative". Viceprimarul Ludovic Orban anunta inca din primavara anului trecut ca patrimoniul municipalitatii va putea fi cunoscut pana la sfarsitul lui 2005.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Casa Regală a României, la Palatul Buckingham! Întâlnire cu Regele Charles a...
Sursa: kudika.ro