Politia britanica a dejucat un plan de rapire a celui mai mic dintre fiii premierului Tony Blair, Leo - in varsta de cinci ani, relateaza cotidianul The Sun, in editia electronica. Politia a descoperit cu doar cateva zile inainte de Craciun ca o grup
Politia britanica a dejucat un plan de rapire a celui mai mic dintre fiii premierului Tony Blair, Leo - in varsta de cinci ani, relateaza cotidianul The Sun, in editia electronica. Politia a descoperit cu doar cateva zile inainte de Craciun ca o grupare de tati fanatici din Marea Britanie, numita Fathers 4 Justice, punea la cale rapirea mezinului familiei Blair. Politia nu a precizat detalii privind modul in care membrii gruparii intentionau sa-l rapeasca pe fiul premierului, dar exista informatii potrivit carora acestia voiau sa-l tina ostatic pe Leo Blair doar pentru o scurta perioada de timp si nu doreau sa-i faca nici un rau. O sursa din serviciile de securitate, citata de cotidianul The Sun, a precizat ca Tony si Cherrie Blair au fost foarte ingrijorati la aflarea acestei vesti, insa politia le-a dat asigurari ca situatia este sub control. Dupa descoperirea complotului, o unitate speciala a politiei a facut o evaluare a modului in care este asigurata securitatea familiei premierului, care a inclus si o analiza detaliata a protectiei acordate celor trei copii ai lui Blair - Euan, care va implini, joi, 22 de ani, Nicholas, de 20 de ani, Kathryn, de 17 ani, si Leo, in varsta de cinci ani. Acest complot evidentiaza, in opinia cotidianului The Sun, faptul ca elemente extremiste au aderat la gruparea Fathers 4 Justice, cunoscuta drept o organizatie britanica pasnica, formata din tati divortati care militeaza pentru a avea mai mult acces la copiii lor. "Au fost adoptate masurile adecvate", a explicat sursa citata de The Sun, in timp ce fondatorul gruparii Fathers 4 Justice, Matt O'Connor, a precizat ca nu are informatii referitoare la un eventual plan de rapire. In trecut, membrii gruparii Fathers 4 Justice au avut moduri bizare de a ajunge in atentia publicului, a comentat cotidianul britanic. (D.M.)
Despre autor: