Mina Anina este cea mai adanca din Europa. Fie si numai din punct de vedere psihologic, este o situatie cu totul speciala. Dincolo de forta fizica, este nevoie de curaj si chiar de spirit de sacrificiu pentru a rezista la asemenea conditii. Exista, in aceasta munca, ceva respingator si seducator in acelasi timp. Numai adrenalina te poate tine in sut. O dovada graitoare este Dan Puscau, minerul care, desi castigase la Loto 1.700.000.000 lei, a preferat sa ramana in continuare ortac (si a murit, din nefericire, in recentul accident).
Moartea celor sapte mineri m-a impresionat profund. Desigur, au existat multe evenimente asemanatoare si in trecut. Numai in istoria de 200 de ani a minei Anina au murit in accidente peste 1.000 de mineri. Totusi, acest ultim eveniment are, cred, o semnificatie in plus, data de momentul cu totul special in care s-a petrecut. Virgil Schneider (43 de ani), Ionut Marc (27 de ani), Daniel Balan (29 de ani), Danut Puscau (39 de ani), Daniel Vanau (30 de ani), Gheorghe Marisescu (45 de ani) si Matei Izvernariu (52 de ani) au cazut cu numai cinci zile inainte ca abatajul sa fie inchis, practic in una din ultimele lor zile de munca in mina. Unii dintre ei aveau pregatite actele pentru a pleca intr-o noua ""aventura"", in Spania. Isi facusera desigur, ei si familiile lor, planuri de viitor frumoase.
As vrea sa leg aceasta perceptie a mea cu ceea ce s-a spus, dupa 1989, despre mineri. Ei au suferit de un fel de stigmat nedrept al prostiei si al fortei brute. Personal, cred ca munca lor trebuie judecata dincolo de acest criteriu al inteligentei. Minerii au fost raportati la intelectuali, au fost utilizati in simularea, care a lasat victime, a unei lupte de clasa inventate pentru scopuri pur politice. Nu vreau sa spun cu asta ca minerii nu sunt vinovati, ci ca nu au fost pe deplin intelesi. Cine urmareste graficul disponibilizarilor va vedea ca ei au suferit, mai mult poate decat alte categorii sociale, efectele comunismului.
Toamna trecuta am asistat probabil la o noua incercare de a pune intelectualii si minerii in situatie de adversitate. Ne aducem aminte ca, in cele din urma, greva profesorilor s-a incheiat cu o marire substantiala a bugetului educatiei. Insa, in timpul manifestarilor greviste ale profesorilor, minerii se pregateau sa vina din nou la Bucuresti. Rezolvarea de catre ministerul Economiei a revendicarilor sindicatelor miniere a linistit spiritele. Mai mult decat atat, ministerul Economiei s-a oferit ""sa finanteze"" o parte din bugetul educatiei. Guvernul a reusit sa gestioneze o situatie care ameninta sa devina exploziva, evitand sa intre in paradigma ""luptei de clasa"". Cred ca a venit momentul sa spunem ca minerii nu mai trebuie sa reprezinte o categorie sociala stigmatizata in Romania. Dimpotriva, ar trebui sa ne dam seama mai clar de caracterul cu totul special al muncii lor, de utilitatea sociala deosebita a rezultatelor muncii lor si sa-i pretuim mai mult. E o munca grea ceea ce fac ei si care poate sa duca si la sacrificiul vietii, oricate masuri de siguranta s-ar lua.
Programele de disponibilizare si de investitii au schimbat si vor schimba in continuare fata mineritului, aducandu-l la parametri de eficienta. Minele sunt aproape de a intra in logica pietei capitaliste. Unele dintre ele, cum este Anina, vor fi inchise, dar altele vor scoate huila si lignitul la suprafata. S-a vazut deja ca, din nevoia de a gasi resurse alternative la gazul rusesc, Romania se gandeste din nou la carbune. Si din acest motiv, cred, ar trebui sa ne schimbam imaginea despre mineri. Ei nu mai reprezinta astazi ""batele"" din Piata Universitatii si nici piatra de moara a economiei romanesti.