Scandalul Mamei din Urlati, cum i-am putea spune zarvei iscate de dezvaluirile Institutului condus de Mugur Ciuvica, s-a amplificat in aceste zile, impingand din presa scrisa si de la televiziuni scandalul Matusii din Bucuresti, cum a fost poreclit taraboiul nascut in jurul lui Adrian Nastase.
Stingheriti in lucrarea lor - cea de a intretine peste marginile firescului, prin intinderea ca pe un gumilastic de izmene, campania impotriva PSD - , portocaliii mecanici din mass-media l-au denuntat pe dezvaluitorul afacerii ca avand interesul de a-l servi pe Adrian Nastase. Supus la Realitatea TV unui interogatoriu de dusman al poporului, Mugur Ciuvica a explicat calm de ce a dat publicitatii abia acum rezultatele investigatiei sale. Pentru ca abia acum, prin autosuspendarea lui Adrian Nastase, scandalul Matusii s-a stins. O regula nescrisa a gazetariei cere sa nu lansezi o dezvaluire politica in plin scandal produs de o alta dezvaluire. Valvataia scandalului in exercitiu risca sa inabuse mediatic impactul scontat al noii dezvaluiri. Dar chiar si fara acest lucru, scandalul Mamei din Urlati tot ar fi luat amploare.
Pentru ca el seamana in multe locuri cu scandalul Matusii. N-am nici o indoiala ca, in cazul terenului din Voluntari, familia Nastase a facut tranzactia. Adrian Nastase era insa in 1999 presedinte executiv al unui partid de stanga, gata sa intre in campania electorala. Si fie sfatuit, fie din propria initiativa, Adrian Nastase a socotit c-ar fi bine daca tranzactia s-ar face pe numele matusii Tamara Cernasov. Nu de alta - s-o fi rationat - , dar nu da bine la popor ca un lider de stanga sa fie surprins facand afaceri cu terenuri. Potrivit documentelor si declaratiilor lui Danut Cazacu, pana in 2002 firma Eurovia ii avea proprietari pe Danut si Elena Cazacu. Doamna s-a decis sa intre in politica prin PD. Si atunci, sfatuita sau nu, doamna viitor senator s-a gandit ca nu da bine la electorat ca lidera unui partid precum PD, care denunta afacerile cu statul ale clientelei PSD, sa fie dezvaluita ca proprietara a unei firme avand contracte cu Primaria PD a Capitalei.
Din cate am inteles - din alte surse - , firma e mai demult afirmata in domeniul repararii strazilor. Putem presupune ca afacerile cu Primaria Capitalei erau corecte. Documentele dezvaluie ca si-n cazul lui Adrian Nastase nu era nimic ilegal. Scandalul a luat amploare si intr-un caz, si-n celalalt, pentru ca atat Adrian Nastase, cat si Elena Cazacu au fost surprinsi ca ascunzand ceva. Si daca au vrut sa ascunda - s-a zis - inseamna ca e ceva necurat la mijloc!
N-ar fi fost mult mai bine daca Adrian Nastase facea tranzactia pe numele sau, daca declara acest lucru electoratului si cerea sa fie votat pentru ceea ce este el si nu pentru ceea ce voia sa para?
La fel, n-ar fi fost mult mai bine daca Elena Cazacu ar fi pastrat firma pe numele ei si, intrata in politica, ar fi recunoscut public ca are contracte cu Primaria Generala a Capitalei, cerand sa fie votata asa cum e ea si nu cum vrea sa para? Fireste ca era mai bine. Pentru ca, in amandoua cazurile, ar fi trebuit sa se tina cont de faptul ca:
a) in democratie nu se poate ascunde nimic. Pe masura inaintarii noastre pe drumul democratiei, totul se afla despre un om public;
b) in politica moderna cea mai buna minciuna e adevarul. In campania electorala, Traian Basescu a exploatat din plin aceasta invatatura. N-a ascuns c-a fost comunist, n-a ascuns ca decembrie 1989 nu l-a gasit in strada, facand Revolutie, n-a ascuns nici relatia cu Securitatea. Si totusi a fost votat. Poate tocmai de asta. Dincolo de meditatia asupra ipocriziei electorale, cele doua cazuri mai ridica o problema. O problema de fond a Romaniei ultimilor ani. Din motive complexe, intre care se numara si demagogia politicianista, s-a incetatenit drept model electoral tipul facut legendar de Ion Iliescu: sarac si cinstit.
In primii ani postdecembristi, poate ca acest tip era posibil in realitate. Pe masura inaintarii in economia de piata, un asemenea tip e imposibil. Nici un politician nu mai poate face fata intr-o societate in care sunt deja multi oameni bogati. Ce sa faca o parlamentara? Sa vina la televizor in pufoaica? In comunism era posibil. Toti cetatenii erau saraci. Acum insa sunt multi cetateni pricopsiti. Ca atare, a venit momentul ca electoratul sa fie convins sa accepte si politicieni bogati. Cu atat mai mult asta, cu cat nu e obligatoriu ca un politician sarac sa duca o politica de stanga eficienta, iar unul bogat, una dezastruoasa.
Pentru a se ajunge la asa ceva, s-ar cuveni ca tema saraciei politicianului sa dispara din discursul politic.
Nu de alta, dar va fi tot mai greu sa avem o clasa politica alcatuita doar din Lenini.
Desi, intre noi fie vorba, nici Lenin nu era chiar atat de sarac cum vor sa para politicienii nostri bogati!