Premierul Calin Popescu Tariceanu a convocat ieri, la Palatul Victoria, o sedinta extraordinara a Consiliului pentru Coordonarea Implementarii Strategiei Nationale Anticoruptiei.

Sub sapoul acestui organism cu nume atat de alambicat, incat insasi coruptia risca sa adoarma daca s-ar gandi sa-l citeasca pana la capat, se piteste decizia premierului de a se vari in chestiunea luptei impotriva coruptiei. Nu intamplator, un ziar din vecinatatea lui Calin Popescu Tariceanu a titrat cu un aer de triumf categoric: ""Tariceanu preia fraiele anticoruptiei"".
Sigur, lupta impotriva coruptiei, luand locul faimoasei lupte impotriva dusmanului de clasa, e si de competenta Guvernului. Zicem e si de competenta Guvernului, deoarece, de la instalarea noii Puteri, lupta impotriva coruptiei a fost asumata, daca nu chiar confiscata, de Presedintie. Traian Basescu s-a evidentiat, in acest sens, intr-o dubla ipostaza, fiecare dintre cele doua admitand o metafora din lumea navigatiei civile si militare.
Pentru institutiile insarcinate cu lupta impotriva coruptiei, domnia sa s-a vrut un soi de impingator. Considerate ca un soi de barje - vehiculul fluvial fara motor - justitia, politia, serviciile secrete au fost zi de zi impinse de Traian Basescu. Nu cu umarul, fireste, ci cu gura.
Pentru Guvern, pentru acele institutii tentate de a baga destele in borcanul cu miere al banului public, presedintele s-a constituit intr-un soi de far. Asemenea unui far, domnia sa si-a plimbat raza pandei pe intinderea fara lumina a tarii, obligand Guvernul, institutiile fie sa nu mai fure, fie sa se ascunda cat mai bine in timp ce fura.
Asumarea misiunii de Cesar al luptei impotriva coruptiei a avut eficienta. Nu atat in reducerea coruptiei, cat mai ales in marirea capitalului electoral. Eficienta in planul reducerii coruptiei s-a datorat nu atat energiei neobosite a domnului presedinte, cat mai ales unor doua note de esenta ale actualei forte de guvernare:
a) cei din Alianta sunt mult mai prosti decat cei din PSD cand e vorba de invarteli:
b) guvernarea de Coalitie nu ingaduie prea multe jonglerii cu banul public. Ministerele sunt impartite pe formatiuni politice. Pentru a da un tun, e nevoie de complicitatea mai multor partide. Pe vremea PSD ajungea sa-ti asiguri complicitatea unui partid. Formatiunile Coalitiei de guvernare se mananca intre ele. Ceea ce determina ca ele sa se verifice reciproc si cand e vorba de o posibila afacere dubioasa.
Indiferent de rezultatele obtinute, asumarea anticoruptiei de catre presedinte a fost bine primita de romani:
a) Traian Basescu a luat o mare parte din voturi si pentru ca in campania electorala s-a detasat, intre liderii Aliantei, prin radicalitatea discursului impotriva coruptiei
b) Traian Basescu a fost si este inca perceput drept un politician cinstit. Chiar daca nu si sarac, pentru a se putea constitui intr-un Ion Iliescu mai tanar si mai rau de gura.
Calin Popescu Tariceanu l-a lasat pe presedinte sa se exprime drept Luptatorul numarul unu impotriva coruptiei. Au contat in aceasta miscare:
a) constiinta faptului ca in campanie si-a asumat doar ipostaza de viitor administrator al tarii;
b) constiinta faptului ca, lasandu-i lui Traian Basescu ogorul anticoruptiei, acesta nu va trece hatul, in ogorul administrarii tarii.
c) constiinta faptului ca postura de Ana Ipatescu a Revolutiei portocalii nu-l prinde. Nu stim daca premierul e corupt sau nu. In politica insa, imaginea joaca un rol extrem de important. Or, imaginea lui Calin Popescu Tariceanu e una de politician care, la o adica, nu s-ar da in laturi de la a-si mai mari contul in banca printr-o afacere indoielnica.
Iata-l insa pe Calin Popescu Tariceanu asumandu-si rolul de Sfantul Ioan Botezatorul, care striga impotriva coruptiei! Si nu oricum, ci de Luptator care ia sub comanda sa si institutii absolut independente fata de Guvern. CSM-ul, pentru ca de aceasta institutie e vorba, a fost convocat si el la reuniune. Constitutional insa, CSM-ul nu poate fi convocat decat de catre presedinte, singurul caruia Constitutia ii da dreptul, ba chiar si obligatia, de mediator.
Am putea spune ca, prin actiunea de ieri, premierul si-a asumat prerogative care au fost pana acum - si sunt in continuare - ale lui Traian Basescu.
Un premier care o face pe presedintele. Ce se intampla insa cu presedintele propriu-zis?
Presedintele propriu-zis are treaba! Se ocupa cu drumul de pe Valea Oltului! Cu ceva care e de competenta stricta a premierului. Un premier care o face pe presedintele. Un presedinte care o face pe premierul. Sa mai spuna cineva ca n-avem o tara frumoasa!