In sectorul gazelor naturale, Romania este un caz atipic pentru zona in care se gaseste. Este singura din zona care dispune de anumite rezerve de gaze, desi pe cale de epuizare. Productia interna acopera totusi inca 60% din consum. 40% din necesar vine din import, respectiv din Rusia. O gestiune nu tocmai fericita a relatiilor cu Rusia, precum si preluarea total nepotrivita a unor cantitati mai ieftne de gaze din Ucraina (suspecte de a fi fost sustrase din gazele rusesti tranzitand aceasta tara spre Europa Occidentala) au determinat Gazprom (citeste, de fapt, Kremlinul) sa nu mai incheie contracte directe de livrare catre Romania, ci prin intermediari agreati sau inventati chiar de Gazprom. Noua formula de livrare a gazelor rusesti catre Romania a insemnat un moment de granita in istoria dependentelor energetice romanesti. Romania a fost proiectata automat in zona preturilor ""europene"", platind gazele chiar mai scump decat multe tari vest-europene. Oricum, de ani si ani, Romania plateste de trei-patru ori mai scump gazele rusesti decat tarile din fostul spatiu ex-sovietic. Ceea ce parea doar un dezavantaj avea si avantaje deloc neglijabile. Acestea au aparut vadit cu ocazia recentului conflict ruso-ucrainean in privinta livrarilor de gaze. Preturile deja ""europene"" erau evident o pavaza pentru Romania. Mai mult insa, nu Romania era si este importatorul, ci o companie ruseasca si una mixta germano-rusa: o alta pavaza! Anumita ""independenta"" dobandita, si greu platita, nu este insa decat relativa. O Rusie suparata poate inchide robinetul. Iata de ce Rusia nu trebuie iritata. Pozitia Romaniei este slaba in comparatie cu tarile Europei Occidentale cu care Rusia are interesele ei. In cazul Romaniei, Rusia se poate pur si simplu face ca uita de existenta acesteia.
Poate paradoxal, dar numai aparent, vulnerabilitatile Romaniei fata de Ucraina sunt inca si mai mari. Daca, ajunsa la ananghie, Ucraina se decide sa ""intepe"" conductele de tranzit, prima victima va fi Romania, caci stie ca aceasta din urma n-are capacitatea de retorsiune, asa ca mai degraba o calca in picioare pe aceasta decat s-o strice cu Europe Occidentala. Daca, fortat sau constient, instrainarea catre terti a activitatii de aprovizionare cu gaze rusesti nu s-a dovedit o optiune rea, ci doar una mai scumpa, nu acelasi lucru se poate spune despre instrainarea pana acum a unei parti din exploatarea productiei interne. Gazele proprii constituie cel mai mare avantaj al Romaniei, cel mai important element asigurator impotriva unei dependente prea constrangatoare de gazul rusesc. Instrainarea in aceste conditii a exploatarii unei bune parti din productia interna catre OMV - prin privatizarea catre compania austriaca a Petrom - a constituit o actiune aiuritoare. In contextul conflictului ruso-ucrainean a aparut chiar ca un act sinucigas sa se piarda controlul public asupra unei parti din parghia de evitare a dependentelor periculoase. Sa speram ca cea de-a doua si ultima asemenea parghie - anume compania Romgaz, aflata in patrimoniul si sub control public - nu va repeta aiureala din cazul Petrom. Gazul romanesc probeaza limpede doua lucruri: unul ca, in general, independenta costa si doi ca, in domeniul energetic, costa fara a exista si garantia ca, macar la costuri inalte, este asigurata. Evident, nu poti cocheta cu Occidentul, in timp ce te aprovizionezi cu gaze rusesti la preturi preferentiale. Din pacate, in sine remunerarea aprovizionarilor la preturi internationale nu este o garantie de independenta. Este chiar cazul celor mai multe dintre tarile vest-europene, respectiv ale acelora care n-au reusit sa se aprovizioneze din zacamintele din Marea Nordului. Aceste tari depind sever si intr-o proportie mereu mai importanta de gazele rusesti. Aceasta este ecuatia cel putin pana cand hidrocarburile din bazinul caspic si gazul metan iranian vor ajunge (daca vor ajunge) in Europa. Moment in care se va inlocui o dependenta cu alta!