Un politist de frontiera bihorean a fost trimis dupa gratii, dupa ce o ancheta a Directiei Generale Anticoruptie din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) a stabilit ca a favorizat, in schimbul unor sume de bani, intrarea in tara a mai multor cetateni cu vize expirate. Acesta este cel de-al cincilea dosar pe care ofiterii anticoruptie il rezolva, organizand un flagrant "ca la carte" pentru prinderea politistului incriminat.
Anchetatorii spun ca filajul celui in cauza a inceput la 22 decembrie 2005, cand ofiterii din cadrul Directiei Generale Anticoruptie - Biroul Bihor
si-au dat seama ca un coleg de-al lor calca "stramb". Este vorba despre agentul sef adjunct P.C. Bujor, angajat la Serviciul Politiei de Frontiera Valea lui Mihai. Barbatul era suspectat ca ar fi pretins si primit diferite sume de bani, in scopul facilitarii intrarii in tara a unor cetateni romani care depasisera termenul legal de sedere in strainatate. In urma supravegherii operative si a investigatiilor desfasurate de Directia Generale Anticoruptie (DGA), in colaborare cu Serviciul Independent de Informatii si Protectie Interna Bihor, s-a stabilit faptul ca, la data de 24 decembrie 2005, agentul a mers cu masina personala pe comunicatia spre PCTF Valea lui Mihai, fiind urmat la intoarcere de catre un alt autoturism. Banuind ca politistul urma sa primeasca bani, ofiterii DGA l-au monitorizat in continuare pas cu pas pentru a-l prinde in flagrant. Cele doua autovehicule
s-au deplasat pana in localitatea Otomani, judetul Bihor, unde a avut loc o discutie intre conducatorii acestora, dupa care si-au continuat deplasarea pe directii diferite.
29 de zile dupa gratii
Pentru a fi siguri ca banuiala se confirma, ofiterii DGA au trecut la "actiune". Procedandu-se la verificarea persoanelor, care au intrat in tara ca pasageri ai celui de-al doilea autoturism, s-a stabilit ca doi dintre acestia depasisera termenul legal de sedere in strainatate, nefiind insa inregistrati in loturile cu cetateni romani ce aveau depasit acest termen.
La 6 ianuarie a.c., una dintre persoanele luate in vizor, precum si un autovehicul, au fost oprite in PCTF Valea lui Mihai de catre ofiterii DGA Bihor, ocazie cu care, in urma cercetarilor efectuate, s-a stabilit ca in 24 decembrie 2005, agentul sef adjunct P.C. Bujor ar fi primit, de la unul dintre pasagerii autoturismului ce-l insotea, suma de 400 de euro. Politistul a fost retinut de catre procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Bihor, impotriva sa incepandu-se urmarirea penala pentru savarsirea infractiunii de luare de mita. La sfarsitul saptamanii trecute, Tribunalul Bihor a dispus arestarea preventiva a agentului, pentru 29 de zile. De la infiintare, Directia Generala Anticoruptie din cadrul MAI a mai constatat in flagrant alte patru cazuri de coruptie.
Cu ochii pe oamenii legii
Directia Generala Anticoruptie (DGA) a intrat in "paine" la
1 septembrie 2005. DGA are 15 servicii teritoriale, adica functioneaza in toate orasele din tara unde exista Curti de Apel. Activitatea noii structuri din cadrul MAI se axeaza pe anchetarea cazurilor de coruptie in care sunt implicati politisti. Tot ofiterii de la DGA se ocupa si de efectuarea de teste de integritate pentru toate structurile MAI, verificand sub acoperire daca vreunul dintre ofiteri nu-si face datoria.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 15-21 iunie: Nu te grăbi să investești! Astrele...
Sursa: garbo.ro