Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) risca sa ramana fara conducere. Desi mai sunt doar doua zile pana la desemnarea noului sef, nimeni nu s-a inscris pentru sustinerea concursului. La baza acestei neintelegeri ar putea sta conflictele pe care institutia le-a avut, in ultima perioada, cu Ministerul Justitiei. CSM ar trebui sa isi aleaga noii sefi peste cateva zile, dar nimeni nu doreste posturile de conducere. La sfarsitul saptamanii trecute nu fusese inregistrata nici o candidatura, a precizat Biroul de Presa al CSM, iar surse judiciare sustin ca lucrurile nu se vor schimba pana miercuri dimineata, atunci cand ar trebui sa aiba loc votul. Mai mult, trei dintre actualii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii vor sa paraseasca institutia. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul ca in 2005 CSM si Ministerul Justitiei nu au putut sa abordeze puncte de vedere comune. Presedintele institutiei, Dan Lupascu, a declarat de nenumarate ori ca Monica Macovei a dus o campanie de denigrare a CSM, asa ca cel care va prelua stafeta va avea o misiune extrem de dificila. La randul sau, ministrul Justitiei a avut o alta opinie, motivand ca CSM s-a condus dupa reguli invechite si nu de putine ori si-a aparat doar propriile interese.
Razboi pe tema "politie politica"
Razboiul declarativ dintre Ministerul Justitiei si Consiliul Superior al Magistraturii a atins apogeul cand s-a ajuns la problema magistratilor care au facut politie politica. Atunci, criticand explicatiile evazive pe care le-a dat Dan Lupascu, Monica Macovei a precizat ca "toti judecatorii si procurorii care au colaborat sau colaboreaza cu fosta Securitate vor fi eliminati din sistemul judiciar".
Ministrul Justitiei a subliniat ca termenul de "politie politica" folosit de Dan Lupascu "nu apare" in reglementarile Legii 247/2005 (desi expresia este folosita in art. 61 alin. 1) si ca motivatia "acestei interdictii este tocmai eliminarea din sistemul judiciar a celor care desfasoara astfel de activitati, ca o conditie a independentei procurorilor si judecatorilor". Precizarea ministrului incrimineaza astfel declaratia presedintelui CSM, potrivit careia "va stabili ce masuri va lua asupra magistratilor care colaboreaza cu securitatea", de-abia "dupa ce primeste datele" de la CNSAS, insinuand ca pana atunci n-ar sti ce trebuie facut.
In sprijinul afirmatiilor sale, Monica Macovei a invocat "noile prevederi ale Legilor 303/2004 si 317/2004, modificate prin Legea 247/2005", care se refera la declaratiile pe propria raspundere privind colaborarea cu serviciile de informatii de dinainte de 1990, precizand ca acestea "nu lasa loc interpretarilor".
In ceea ce priveste conditiile de promovare, legea prevede obligativitatea judecatorilor care participa la concurs sau examen, precum si cei propusi pentru o functie de conducere de a face aceasta declaratie, in caz contrar neputand fi numiti in functiile respective.
Declaratiile sunt verificate de CNSAS, care are obligatia de a comunica CSM "daca judecatorul a facut parte din serviciile de informatii inainte de 1990 sau a colaborat cu acestea".
Referitor la expresia "politie politica", folosita de presedintele CSM, Monica Macovei a precizat ca aceasta nu apare in reglementarile legislative amintite, "astfel incat declaratia pe propria raspundere a judecatorilor si procurorilor si verificarea ulterioara realizata de CNSAS vor trebui sa reflecte apartenenta si colaborarea cu serviciile de informatii din perioada de dinainte de anul 1990, sub toate aspectele". "Intrucat Legea 247/2005 este lege organica, ea se va aplica indiferent de prevederile legale contrare datei la care aceasta a intrat in vigoare", se mai arata in comunicatul MJ.
Amintim ca, la data de 1 august, CSM a solicitat instantelor si Parchetelor ca toti magistratii sa dea o declaratie pe propria raspundere in care sa mentioneze daca au colaborat cu serviciile de informatii. Solicitarea a fost facuta in conformitate cu prevederile Legii 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si Justitiei, precum si unele masuri adiacente. Declaratiile urmeaza sa fie transmise, de urgenta, in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a Legii 247/2005, Directiei Organizare si Resurse Umane din cadrul CSM.
Avertizarea presedintelui
Penultima sedinta a Consiliului, cea din 2005, a adus si cea mai grea lovitura pentru membrii institutiei. Traian Basescu, in calitate de sef al statului, dar si de presedinte onorific al CSM, a venit special la intalnirea cu membrii Consiliului pentru a le atrage atentia ca imaginea lor este una sifonata si ca este posibil ca acest lucru sa creeze probleme tarii noastre peste granite. "Am venit aici cu un scop precis, pentru ca imaginea dvs. este foarte putin credibila, UE m-a atentionat sa luati masuri", declara, la 14 decembrie 2005, Traian Basescu. Dupa discursul presedintelui, Dan Lupascu a anuntat ca nu va mai candida la nici o functie de conducere din cadrul Consiliului, iar pana in prezent nimeni nu s-a inghesuit pentru a participa la concursul care va avea loc peste cateva zile.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 15-21 iunie: Nu te grăbi să investești! Astrele...
Sursa: garbo.ro