C(RAMPE)
Sa-i anuntam pe intelectualii rafinati ca anul asta e Anul Mozart. Nu va speriati! E de bine! Asta nu inseamna decat ca prin locurile special amenajate se va da Mozart la populatie, iar populatia va sta cuminte pe scaunel si se va uita la domnii de pe scena cum interpreteaza muzica lui. Daca s-a nascut in 1756, faceti si dumneavoastra socoteala cam cati ani se implinesc de atunci si pe urma trageti concluzia ca acesta este un an, cum ar veni, festiv. Sau, ma rog, comemorativ. Chiar, cati ani ar fi facut domnul Mozart dac-ar mai fi trait? Pai, sa vedem, doua mii sase minus o mie sapte sute cincizeci si sase, asta vine sase minus sase zero, zero minus cinci nu se poate si atunci ne imprumutam de la doi, deci zece minus cinci - cinci, din zero am luat un unu, au mai ramas noua, noua minus sapte - doi. Doua sute cincizeci de ani se fac de la nasterea domnului Mozart si se cuvine sa-l cinstim cum trebuie. Multi intelectuali taxeaza muzica lui Mozart drept ""prea melodioasa"". Marturisesc ca ma numar printre uraciosii care nu se apleaca asa cum se cuvine inspre muzica lui. Ca multi altii, prefer trasaturile mai dure ale lui Prokofiev (de pilda) celor fine si delicate, giumbuslucice (sic!), ale lui Mozart. Nedreptatita aiurea-n tramvai, aruncata la un colt obscur, cu o patura naspa trantita peste cap, muzica lui Mozart isi revendica, acum, drepturile. Foarte bine. Sa i le dam dar atunci! Sa stam cuminti la locurile noastre si s-o ascultam. Sa ne inchidem ochii si sa ne imaginam ceva frumos. O poienita, de exemplu. Sa uitam de criteriile noastre care nu intotdeauna sunt cele mai valide criterii din lume. Sa ascultam Mozart si, printr-un minunat exercitiu de imaginatie, sa-i facem un videoclip. Nu cred ca s-ar supara. Daca exista videoclipuri la sonatele lui Liszt (cu fete!), nu vad de ce n-am face videoclipuri si la muzica lui Mozart. Se ia un concert pentru pian. Se pune pianul afara, in camp deschis (am vazut ca se poarta pianul in camp deschis, deci sa ne conformam trendului). Se asaza un interpret pe scaunelul din fata pianului. Din pacate, interpretul va trebui sa cante de-adevaratelea, deci nu va putea face playback! Naspa de el! Dupa aceea, se ia o fata imbracata intr-o rochie din voal. Daca e iarna (si constatam cu totii ca, da, e iarna!), se imbraca fata cu o rochie alba. Astfel, se vor impusca urmatorii iepuri: 1) fata se va asorta cu zapada; 2) va fi foarte bine camuflata in toata intinderea alba, deci nu va risca sa cada prada la bufnite. Ea va executa cateva rotiri prin zapada, apoi, firesc, va veni inspre interpret. Ii va arunca partiturile prin zapada, interpretul va canta la inceput din memorie, apoi va uita si... si... o va ucide pe fata pentru ca i-a stricat interpretarea. Un An Mozart supermarfa va dorim!