Bulgari de lapte

REPORTER IN TIGAIE
Pasim agale prin valea ingusta serpuind printre parauri, insotiti de pantele cand mai dulci, cand abrupte ale muntelui. Zapada nametita de brazii rari asteapta inca fata soarelui ce intarzie sa apara. Grabim pasul. Suntem asteptati si s-a facut destul de tarziu. Stelele au prins demult a sclipi, dar albul dimprejur arunca in calea noastra inca destula lumina. Aproape de drum, acolo unde cararea, cotind spre padure, prinde a se ingusta, o poarta. ""La un colt de cotitura"", imi aduc eu aminte un refren dintr-o mahala. Cat bagaj nevazut caram dupa noi uneori... DRUM. Parasim firul de prundis ce ne-a calauzit si intram. Aici incepe urcusul spre casa crescuta parca din poalele zapezii. Un caine de munte, flocos si cu picioare scurte ne da tarcoale de la distanta. ""O fi al unui vecin"", aud o replica in spatele meu. Aici, cainii sunt lasati liberi noaptea. Daca marturisesc cuiva ca, vazand cercurile pe care le traseaza in jurul nostru prin zapada, imi vine in minte filmul ""Falci"" sau Bregovici cu al lui ""Pittbull Terrier"", o sa spuna ca-nnebunit lupua€™! Asa ca imi continuu tacut drumul prin neaua neprihanita, ca o metafora dintr-un poem de adolescent. Dar, cu fiecare pas, dezvelesc tomnatice fire de iarba. Anica. Asa ii spune toata lumea. Asa ii spunea, candva si bunicul ei. Isi iubise mult sotia, pe Anica lui, iar cand ea nu a mai fost, i-a spus asa celei mai dragi dintre nepoate. Astfel am cunoscut-o si noi pe doamna Veronica Voinescu. Ne-a auzit pasii in curte si ne intampina cu manecile suflecate. Din prag ne face semn sa intram.

---

Despre autor: