Cel care-i acuza pe Sorin Oprescu si pe alti profesori universitari de exercitarea in paralel a mai multor functii, ministrul Eugen Nicolaescu, este in acelasi timp deputat, ministru, purtator de cuvant al PNL si vicepresedinte retribuit al Camerei Auditorilor Financiari din Romania.
Unul dintre caii de bataie ai ministrului Nicolaescu in incercarea sa de a legitima schimbarea lui Sorin Oprescu (ale carui contestatii vor fi judecate, azi si maine, de instanta Curtii de Apel Bucuresti) si a altor profesori universitari de la carma spitalelor este presupusa lipsa de timp a senatorului PSD. Acestora li s-a reprosat public ca nu pot presta activitatea manageriala in paralel cu activitatile didactice, de alesi in Parlament sau de titulari in conducerile unor foruri profesionale.
CONFLICT. Declaratia de interese a lui Eugen Nicolaescu - postata pe site-ul de internet al Palatului Victoria - releva insa ca fruntasul liberal are suficient timp pentru a ocupa, in paralel cu demnitatile publice de ministru si deputat (legal compatibile), pozitiile de purtator de cuvant al formatiunii politice pe care o reprezinta si, respectiv, prim-vicepresedinte al Camerei Auditorilor Financiari din Romania. Ultima dintre dregatorii, retribuita lunar cu 1.300 RON (13.000.000 lei vechi), este, din punct de vedere al conflictului de interese, incompatibila cu legislatia romaneasca in vigoare, care prevede ca demnitarii nu pot ocupa pozitii de decizie platite decat, prin exceptie, in cazul companiilor strategice si numai cu aprobarea Executivului. Acest aspect a mai fost, de altfel, semnalat Guvernului de Jurnalul National, insa premierul Tariceanu, seful de partid al lui Nicolaescu si cel care l-a promovat, a preferat sa ignore evidenta si nu a reactionat in nici un fel.
LA VEDERE. Ministrul Nicolaescu este pus intr-o situatie de incompatibilitate de propria declaratie de interese
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Băutura virală care a cucerit planeta conțina lămâie și lapte condensat. Cum...
Sursa: kudika.ro