In alocutiunea saptamanala de sambata, in mod neobisnuit, televizata (de obicei, acest gen de discursuri este radiodifuzat) Bush a reactionat ferm fata de informatiile publicate in New York Times, conform carora, sute sau chiar mii de persoane au fost puse sub supraveghere de NSA, in mod ilegal. Liderul Washingtonului, care a refuzat initial sa comenteze dezvaluirile ziarului, a admis, ulterior, ca a autorizat si a reinnoit mandatul de supraveghere: "Am reautorizat acest program al NSA de mai mult de 30 de ori dupa atentatele din 11 septembrie si intentionez sa reinnoiesc mandatul atat timp cat tara noastra va fi amenintata de Al-Queda si de alte grupuri afiliate acesteia". Bush sustine, insa, ca actiunile sale au fost "conforme cu legislatia americana si Constitutia", fiind "aprobate de Justitie la cel mai inalt nivel, inclusiv de ministru si consilierul presedintelui". In expunerea sa justificativa, presedintele american a lansat argumentul de care s-a prevalat intotdeauna in situatii dificile: acela al sigurantei nationale in contextul persistentei amenintarii teroriste.
Bush agita sperietoarea pericolului terorist
El a afirmat ca procedurile, "esentiale pentru securitatea tarii", sunt "reexaminate la fiecare circa 45 de zile (...) si au ajutat la depistarea si prevenirea unor posibile atentate in Statele Unite si in strainatate". "Activitatile pe care le-am autorizat sporesc sansele ca asasini cum au fost cei de la 11 septembrie sa fie identificati si localizati la timp", a spus Bush, adaugand ca ascultarile sunt "un instrument indispensabil in razboiul impotriva teroristilor si esential pentru salvarea vietilor americanilor".
El a spus ca amenintarile teroriste justifica si prelungirea unora dintre masurile prevazute de Patriot Act - lege antiterorista a carei valabilitate expira la sfarsitul anului. Pentru moment, aceasta este blocata de Senat, care a invocat necesitatea respectarii libertatilor individuale. "Teroristii vor sa atace din nou Statele Unite si sa ne provoace distrugeri chiar mai mari decat la 11 septembrie", a afirmat Bush, apreciind ca blocarea legii este "iresponsabila si pune in pericol viata concetatenilor".
Bush a criticat dur si persoanele care au divulgat informatiile privind programul de ascultari. Rezultatul acestor dezvaluiri este ca "inamicii au luat cunostinta de informatii pe care nu ar fi trebuit sa le stie", a spus el, adaugand ca "publicarea neautorizata a informatiilor afecteaza securitatea nationala si ii pune in pericol pe americani". NSA, cea mai putin cunoscuta agentie americana de informatii, are drept misiune supravegherea comunicatiilor electronice, prin decriptarea semnalelor electromagnetice, interceptari telefonice si ale mesajelor electronice, cu ajutorul a 21.000 de agenti si numerosi sateliti.
Rice a recurs la subterfugii diplomatice
Dupa ce Bush a renuntat la tacerea defensiva pe care o adoptase initial, recunoscand ascultarea telefoanelor (nu si ilegalitatea acestei practici, intr-un stat democratic), ne asteptam la un discurs reparatoriu si din partea Condoleezzei Rice, seful diplomatiei americane. Rice a dezmintit, vineri, ca Bush ar fi dispus spionarea ilegala a cetatenilor americani, fara insa a comenta informatiile privind existenta unor dispozitive neautorizate pentru interceptarea convorbirilor telefonice. Solicitata sa comenteze acest subiect, in cadrul a doua interviuri televizate, Condoleezza Rice a ocolit un raspun direct, recurgand la un subterfugiu diplomatic. Ea a asigurat ca presedintele "a sustinut intotdeauna ca va face tot posibilul pentru a proteja poporul american de un atentat de genul celor de la 11 septembrie, dar in cadrul legii si al respectului libertatilor civile ale americanilor". In privinta actiunilor NSA, Rice a incercat sa fie cat mai convingatoare: "Vreau sa asigur ca, indiferent ce s-a scris, presedintele Statelor Unite a actionat legal in toate masurile pe care le-a luat pentru a apara poporul american, respectand responsabilitatile sale constitutionale", a insistat ea. Dezvaluirea acestei practici de supraveghere a provocat insa reactii prompte de nemultumire in Congres, iar multi parlamentari si observatori au pus sub semnul intrebarii legalitatea ascultarilor efectuate pe teritoriul Statelor Unite fara un mandat judecatoresc.
Conform agentiilor internationale de presa, Casa Alba a cerut New York Times sa nu publice articolul privitor la mandatul special al NSA, afirmand ca difuzarea acestor indormatii ar putea periclita continuarea unor investigatii si i-ar putea avertiza pe presupusii teroristi aflati, eventual, sub supraveghere. Ziarul precizeaza ca a amanat publicarea articolului timp de un an, iar unele informatii considerate "sensibile" au fost omise.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Băutura virală care a cucerit planeta conțina lămâie și lapte condensat. Cum...
Sursa: kudika.ro