Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a aprobat Planul urgent de masuri in vederea controlului extinderii infectiei rujeolice, dupa ce specialistii de sanatate publica ai MS si cei ai Comisiei de Epidemiologie au propus conducerii ministerului o str
Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a aprobat Planul urgent de masuri in vederea controlului extinderii infectiei rujeolice, dupa ce specialistii de sanatate publica ai MS si cei ai Comisiei de Epidemiologie au propus conducerii ministerului o strategie pentru limitarea extinderii epidemiei. Potrivit planului, s-a decis includerea copiilor in varsta de 7-11 luni in grupa de varsta eligibila pentru vaccinarea anti-rujeolica; iar directiile de sanatate publica judetene si a Municipiului Bucuresti vor realiza urgent catagrafierea copiilor in varsta de 7-11 luni, 12-15 luni si respectiv 7 ani si vor evalua dozele de vaccin necesare pentru vaccinarea acestor grupe de varsta. Pentru grupa de varsta 7-11 luni, pentru recuperarea restantierilor si respectiv pentru vaccinarea contactilor in focare se va utiliza vaccin rujeolos (VVR). Revaccinarea copiilor care au varsta de 7-11 luni, cuprinsi in aceasta actiune, se va face cu vaccin rujeolic-rubeolic-urlian la varsta de 18-24 de luni. Pentru grupa de varsta 12-15 luni si la varsta de 7 ani, vaccinarea se va face cu vaccin rujeolic-rubeolic-urlian. Pe masura completarii necesarului de preparate imunoprofilactice specifice rujeolei, campania de vaccinare se va extinde pana la limita superioara de varsta, 14 ani, pentru copiii fara antecedente vaccinale. Se instituie sistemul de supraveghere cu raportare zilnica pentru rujeola - raportarea se va face de catre directiile de sanatate publica judetene si a Capitalei la institutele de sanatate publica regionale, zilnic, pana la ora 12.00 (pentru ziua precedenta). Acestea vor trimite sinteza regionala, in aceeasi zi, pana la ora 15.00, catre MS. Directiile de sanatate publica judetene si a Municipiului Bucuresti vor coordona medicii care acorda asistenta medicala in unitati scolare si centre de plasament, inclusiv medicii de familie, in vederea identificarii si recuperarii restantierilor nevaccinati.
Despre autor: