Surprinzator, Calin Popesc
Sefii PNL si PD par a fi ingropat securea razboiului. In ultima vreme, intre democrati si liberali au rabufnit numeroase conflicte, agravate si de atacurile unor lideri PNL la adresa sefului statului, Traian Basescu.
Surprinzator, Calin Popescu Tariceanu si Emil Boc lasa, deocamdata, neintelegerile deoparte si dau semnale de linistire a spiritelor. Cei doi au anuntat ca la alegerile pentru Parlamentul European, ce vor avea loc probabil anul viitor, vor merge pe liste comune. Mai mult, Boc si Tariceanu readuc in prim-plan si ideea fuziunii celor doua partide. Acesta este un proiect vechi de cand s-a constituit Alianta PNL-PD, insa a avut o istorie zbuciumata, pentru ca atunci cand o doreau democratii, liberalii spuneau ca se mai gandesc, iar cand o avansa PNL, PD spunea ca nu mai e de actualitate.
Acum, insa, cei doi lideri par a vorbi la unison si chiar se scuza ca nu au facut-o mai devreme.
Problema fuziunii dintre PNL si PD nu a fost atat de pregnanta in preocuparile celor doua partide din cauza agendei Aliantei D.A. legate de primul an de guvernare, s-a explicat Tariceanu. "Eu m-am declarat si inainte de momentul alegerilor din 2004, si dupa, in favoarea acestei idei politice si o sustin in continuare", a declarat el, omitand totusi sa aminteasca faptul ca nu a facut nimic concret pentru fuziune.
Premierul a fost secondat, in aceeasi conferinta de presa, de seful PD, care a anuntat ca nu s-a renuntat la obiectivul fuziunii celor doua partide, iar propunerea ca PNL si PD sa candideze pe liste comune pentru Parlamentul European inseamna, de fapt, "pasi inainte spre acest obiectiv care insa nu a fost dezbatut suficient in interiorul Aliantei D.A.".
Unu la unu
"Cred ca este dovada ca increderea care a stat la baza succesului nostru la alegerile din 2004 nu s-a diminuat deloc. Avem convingerea ca mergand impreuna putem reusi si, de aceea, aceasta propunere va trebui sa fie in perioada urmatoare dezbatuta si aprobata", a confirmat Tariceanu.
Conform sefului PD, la aceasta concluzie s-a ajuns in urma analizelor rezultatelor alegerilor din 2004. "Am candidat impreuna in alegerile locale de la Cluj si Bucuresti si am castigat. Am candidat impreuna la alegerile prezidentiale si am castigat. Am candidat recent la alegerile partiale care au avut loc si am castigat. Este clar ca viitorul politic al PD si PNL depinde de succesul Aliantei D.A. si este firesc ca in alegerile importante care vor avea loc pentru Parlamentul European sa prezentam liste comune. Este o dovada de seriozitate a acestui proiect politic, o dovada a faptului ca, in ciuda acelora care cred ca Alianta nu functioneaza, ea functioneaza foarte bine si are resursele politice sa mearga mai departe cu proiecte pe termen mediu si lung", a subliniat liderul democrat.
Interesant este faptul ca PD face un compromis si accepta o paritate de unu la unu pe aceste liste. La alegeri, pe liste, la doi liberali era prezent doar un democrat. Evolutia politica spectaculoasa din ultimul timp a democratilor si a fostului lor lider, Traian Basescu, a facut ca in sondaje PD sa fie creditat cu un scor aproape dublu fata de liberali, asa ca propunerea lui Boc este cel putin surprinzatoare.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Băutura virală care a cucerit planeta conțina lămâie și lapte condensat. Cum...
Sursa: kudika.ro