Tariful pentru abonamentul la cablu s-ar putea majora cu minim 15% de la inceputul anului 2006, a anuntat ieri, cu ocazia unei conferinte de presa, presedintele Asociatiei de Comunicatii prin Cablu (ACC), Radu Petric. Cresterea pretului este provocat
Tariful pentru abonamentul la cablu s-ar putea majora cu minim 15% de la inceputul anului 2006, a anuntat ieri, cu ocazia unei conferinte de presa, presedintele Asociatiei de Comunicatii prin Cablu (ACC), Radu Petric. Cresterea pretului este provocata de OUG 123/2005 privind drepturile de autor si drepturile conexe, care elimina pragurile de 2% si 13%, stabilite prin Legea 285/2004. "Aceasta Ordonanta va duce la o scumpire de minim 15% a tarifului pentru abonamentul la cablu, care reprezinta diferenta de la 2 la 17%, cat vor obtine acum pe noua lege cele sapte organisme de gestiune colectiva care colecteaza drepturile de autor de la utilizatori", a spus Petric. Operatorii de cablu sustin ca pragurile minime pentru plata dreptului de autor erau aliniate la cotele practicate in tarile central si est-europene (de exemplu Ungaria - 1,8%; Cehia - 1,5%, Polonia - 3%).
Prin noua legislatie, s-ar "taxa" drepturile de autor ale actorilor, muzicienilor etc cu circa 66 de milioane de euro anual. Organismele de gestiune colectiva care strang aceste drepturi pot sa retina pana la 30% din sume. "Miza acestei noi Ordonante sunt cele 22 de milioane de euro pe care le pot obtine cele sapte organisme de gestiune colectiva a acestor drepturi", a spus Petric, care a subliniat ca se asteapta si la o scadere a numarului de abonati. Presedintele Consiliului National al Audiovizualului, Ralu Filip, a declarat ca "Legea este gandita pentru a se putea lua bani de la toti si asta cat mai repede". El a precizat ca legea ar trebui sa stipuleze si posibilitatea controlului la cele sapte societati de gestiune colectiva. "Riscam cu aceasta Ordonanta sa avem posturi TV si radio cu datorii si deci am vorbit degeaba de independenta audiovizualului", a precizat Ralu Filip, care a declarat, de asemenea, ca aceasta noua Ordonanta ar putea duce la o restrangere drastica a ofertei posturilor de radio si televiziune. Filip a spus, de asemenea, ca CNA a propus pentru noua Ordonanta stabilirea unei limite pentru drepturile de autor la nivelul UE si corelarea procentelor cu nivelul de folosire a operei. (G.M.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.