Ronaldinho (foto) si-a vazut rasplatite luni seara evolutiile fenomenale din acest an, castigand, asa cum toata lumea anticipa, trofeul "Balonul de aur", oferit de revista "France Football". Intr-o festivitate fastuoasa, prilejuita de cei 50 de ani s
Ronaldinho (foto) si-a vazut rasplatite luni seara evolutiile fenomenale din acest an, castigand, asa cum toata lumea anticipa, trofeul "Balonul de aur", oferit de revista "France Football". Intr-o festivitate fastuoasa, prilejuita de cei 50 de ani scursi de la decernarea primului astfel de trofeu, desfasurata la Paris, jucatorul lui FC Barcelona a primit "Balonul de aur" de la Andrei Sevcenko, laureatul de anul trecut. In clasamentul intocmit de 52 de jurnalisti din Europa, Ronaldinho a adunat 225 de puncte, in urma sa clasandu-se, la mare distanta, Frank Lampard (Chelsea), cu 148 de puncte si Steven Gerrard (FC Liverpool), cu 142 de puncte. Intre nominalizati s-au mai aflat Thierry Henry (Arsenal) si Andrei Sevcenko (AC Milan). Ronaldinho, in varsta de 25 de ani, a castigat pentru prima oara cel mai prestigios trofeu acordat fotbalistilor si a devenit al treilea brazilian laureat, dupa Ronaldo (1997, 2002) si Rivaldo (1999). "Mi-am realizat un vis, unul dintre cele mai importante vise ale mele. Sunt foarte multumit si sper sa repet performanta si anul viitor. Acest premiu ma motiveaza sa continui sa muncesc pentru a ma mentine la acelasi nivel si pentru a intra in istoria fotbalului", a afirmat Ronaldinho imediat dupa inmanarea premiului. Internationalul brazilian a dedicat premiul coechipierilor sai de la FC Barcelona si din reprezentativa Braziliei. "Am multe obiective pentru viitor. Imi lipseste trofeul Ligii Campionilor si sper sa-l castig intr-o zi. Vreau sa castig din nou campionatul Spaniei, de cat mai multe ori posibil. Sper ca Brazilia sa fie din nou campioana mondiala. Sunt mandru sa reprezint culorile Braziliei in lume", a spus mai spus fotbalistul, care i-a enumerat printre idolii sai pe Maradona, Zico, Pele, Rivelino, Platini si Van Basten. (B.G.)
Despre autor: