Marin Condescu, presedintele clubului Pandurii Tg. Jiu, a declarat ieri ca va solicita Comisiei de Disciplina a FRF suspendarea lui Ovidiu Petre, internationalul lui Poli Timisoara, pentru lovirea lui Aurel Amzucu la meciul direct dintre cele doua ec
Marin Condescu, presedintele clubului Pandurii Tg. Jiu, a declarat ieri ca va solicita Comisiei de Disciplina a FRF suspendarea lui Ovidiu Petre, internationalul lui Poli Timisoara, pentru lovirea lui Aurel Amzucu la meciul direct dintre cele doua echipe, disputat sambata. "In minutul 45, Ovidiu Petre, ca un golan de strada, desi si aceia au onoare, l-a lovit pe la spate pe Amzucu. I-a aplicat un pumn la creierul mic, iar acesta a cazut efectiv secerat, iar arbitrul Marian Salomir nu i-a aratat nici macar un cartonas galben, desi merita chiar rosu pentru acest gest", a spus Condescu. Presedintele echipei din Targu Jiu a mentionat ca va solicita, de asemenea, anularea cartonasului rosu primit de Paul Glisca, considerand ca acesta a fost nemeritat. "Pentru golul pe care ni l-au anulat m-am consultat si cu specialisti in fotbal si este clar ca Glisca nu era in ofsaid si a fost sanctionat eronat. Dupa ce ca a inscris un gol corect, a mai fost si eliminat pentru ca nu a plecat din pozitie regulamentara", a afirmat seful Pandurilor. Marin Condescu a acuzat Timisoara ca ar fi folosit metode necurate pentru a castiga intalnirea din etapa a 14-a a Diviziei A. "Am tot respectul fata de Timisoara si fata de publicul de acolo, dar, din pacate, Poli practic nu a cistigat meciul cu Pandurii. Sunt lucruri triste pe care le spun, pentru ca toti vrem ca echipele de provincie sa concureze cu cele din Bucuresti, dar e clar ca pe noi ne-au batut cei de la Timisoara printr-o frauda si nu prin jocul din teren. Eu inteleg inclusiv starea lor sufleteasca, pentru ca era mare entuziasmul fiind primul meci al lui Hagi acasa si al lui Craciunescu din postura de director general, dar nu e normal sa castige in dauna noastra. Puteau sa dea un comunicat dupa meci si sa spuna: <<Am cistigat, dar le cerem scuze celor de la Pandurii pentru maniera in care i-am invins>>", a mai spus Condescu. Totusi, seful Pandurilor a admis si erorile comise de echipa sa la Timisoara. "Este clar ca si jucatorilor nostri avem cateva lucruri sa le reprosam, pentru ca au fost trei lovituri de la 11 metri clare, dintre care doua acordate, deci este si vina noastra ca nu am jucat foarte bine. Dar dincolo de acest lucru si noi am marcat un gol valabil in minutul 78 si ne-a fost anulat" a spus Condescu. Acesta s-a declarat convins ca "minerii" vor castiga meciul din ultima etapa a turului, programat pe teren propriu cu Otelul. (B.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.