Profesorii raman in greva. Arogantei i s-a raspuns cu fermitate. Dascalii au demonstrat ca au coeziune, determinare si tupeu, in sensul bun al cuvantului. Nici in momentul culminant al crizei, premierul nu a avut puterea dialogului, scotandu-si la in
Profesorii raman in greva. Arogantei i s-a raspuns cu fermitate. Dascalii au demonstrat ca au coeziune, determinare si tupeu, in sensul bun al cuvantului. Nici in momentul culminant al crizei, premierul nu a avut puterea dialogului, scotandu-si la inaintare inlocuitorii de mana a doua, Pogea si Hardau. Profesorii dau cu tifla arogantei Guvernului
Profesorii au hotarat ieri sa continue greva cu orice risc si au declarat ca sunt dispusi sa mai negocieze cu guvernantii. In tara, unii dascali s-au intors singuri la catedra, de foame. Liderii sindicatelor afiliate la cele patru federatii din invatamant au decis ieri continuarea grevei generale declansate la 7 noiembrie. Peste 80% dintre sindicatele din invatamant afiliate la cele patru federatii, Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Federatia Educatiei Nationale (FEN), Federatia Sindicala ""Spiru Haret"" si Federatia ""Alma Mater"", s-au pronuntat ieri, intr-o sedinta comuna la Bucuresti, pentru continuarea grevei generale, intrata in cea de-a treia saptamana, dar si pentru respingerea acordului propus de Guvern la ultimele negocieri, tinute vineri. Sindicalistii considera revoltator faptul ca au fost gasiti bani pentru alte categorii profesionale, in timp ce pentru majorarea salariilor angajatilor din Educatie nu exista resurse financiare, astfel ca s-a decis continuarea grevei ""cu orice risc"". HOTARATI. Liderii sindicali spun ca profesorii nu mai accepta sa fie intotdeauna sacrificati si umiliti si ca se va negocia cu Guvernul in continuare, pentru ca legea obliga sindicatele in acest sens. Cei patru lideri ai federatiilor sindicale din Educatie afirma, la unison, ca sunt in continuare deschisi la dialog si asteapta Guvernul cu o oferta care sa le permita profesorilor un trai decent. Mesajul Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant - prin vocea presedintelui Aurel Cornea - este de continuare a grevei generale ""cu orice risc"". ""Colegii care, zilele trecute, incepusera sa mearga la scoala, azi (marti - n.r.) ne-au anuntat ca doresc continuarea grevei"", a precizat Cornea intr-o conferinta de presa ce a urmat sedintei comune a liderilor. PANA LA CAPAT. Federatia ""Spiru Haret"", reprezentata de presedintele Gheorghe Izvoranu, a anuntat ca este de acord sa continue greva pana cand Guvernul va veni cu o oferta pentru sutele de mii de salariati din invatamant. Izvoranu afirma ca ""o parte din prevederile din acord sunt mincinoase, pentru ca bugetul pentru Educatie are tot 3,79% din PIB"". La randul sau, federatia profesorilor universitari, ""Alma Mater"", a anuntat ca are o datorie de onoare fata de colegii din preuniversitar si va fi in continuare solidara cu ei, deci va continua greva generala. Razvan Bobulescu, presedintele ""Alma Mater"", i-a rugat pe studenti sa-i inteleaga pe profesori, pentru ca lupta de acum este si pentru ei, multi dintre acestia urmand sa devina cadre didactice. Catalin Croitoru, presedintele FEN, a declarat, in timpul aceleiasi conferinte de presa, ca exemplul profesorului de la Slobozia care a intrat acum cateva zile in greva foamei si care se afla acum in stare grava a fost urmat de un alt cadru didactic din localitatea Otelul Rosu. Sindicalistii din invatamant sunt in cea de-a treia saptamana de greva, dupa mai multe runde de negocieri esuate cu Guvernul. Studentii au inceput si ei protestul alaturi de profesori, dar ulterior, la 12 noiembrie, au renuntat, primind din partea Guvernului bani mai multi pentru burse si conditii mai bune in camine. REACTIE. Majorarea salariilor pentru profesori ""pune in pericol interesele celorlati 22 de milioane de romani"" prin cresterea inflatiei, a fost raspunsul pe care l-a dat ieri grevistilor vicepremierul Gheorghe Pogea, exprimandu-si ""ingrijorarea"" ca liderii sindicatelor din Educatie au decis sa continue greva invocand revendicarile salariale. Pogea a aratat ca Banca Nationala si rapoartele Comisiei Europene atrag permanent atentia in privinta mentinerii controlului asupra politicilor salariale si a reluat oferta Guvernului de a aloca 5% din PIB pentru infrastructura din educatie. ""Teama ca aceasta suplimentare nu se regaseste in proiectul de buget aflat in Parlament nu e fundamentata. Guvernul si-a demonstrat vointa de a aloca fonduri suplimentare si pentru salariile medicilor si profesorilor promise de guvernarea trecuta si pentru inundatii si pentru medicamente"", a raspuns Pogea profesorilor. ""Avem toata disponibilitatea de a dialoga cu sindicatele, solutia trebuie gasita insa impreuna"", a raspuns Pogea, aratand ca din convorbirile telefonice cu sindicalistii, 80% au fost la initiativa sa.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.