Cel putin aceasta este concluzia Targului Internation
Cel putin aceasta este concluzia Targului International de Turism desfasurat saptamana trecuta la Londra. La targ au participat cei mai importanti operatori de la turism din Delta, care au promovat Rezervatia Biosferei ca un produs unitar, in detrimentul propriilor hoteluri si pensiuni. Cu toate acestea, rezultatele au fost mult sub asteptari, iar contractele incheiate pentru 2006 sunt extrem de putine. Operatorii turistici din Tulcea sunt de parere ca dezinteresul manifestat nu se refera numai la Delta, ci si la celelalte zone cu potential turistic din Romania. Agentii de turism sustin ca problemele cele mai mari sunt lipsa infrastructurii si a serviciilor de calitate din Romania, care ar trebui remediate de autoritatile statului. In urma cu doua saptamani, revista Vogue declara Romania drept destinatia turistica a anului 2006, recomandandu-le cititorilor vest-europeni si americani sa vina in special in Delta. Redactorii revistei numeau Romania ""Noua Zeelanda a Europei"" si scriau ca Delta se afla la doar trei ore distanta cu avionul de orice zona a continentului. Jurnalistii britanici au fost de parere ca un punct negativ il reprezinta numarul redus de hoteluri de calitate din zona.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Mihai Morar, mesaj emoționant la 20 de ani de căsnicie. Imagini rare de la...
Sursa: kudika.ro