De cand a devenit premier, lui Calin Popescu Tariceanu nu-i tihneste functia. Se confrunta acum cu al doilea val de contestari, din propriul partid. Cele patru personaje care s-au individualizat au fost odata adversare, dar s-au regasit acum intru

De cand a devenit premier, lui Calin Popescu Tariceanu nu-i tihneste functia. Se confrunta acum cu al doilea val de contestari, din propriul partid. Cele patru personaje care s-au individualizat au fost odata adversare, dar
s-au regasit acum intru disidenta.

Apropiat al lui Traian Basescu, prieten al lui Stolojan, partener de afaceri al lui Tariceanu, sprijinitor moral al lui Patriciu. Cei patru disidenti din PNL isi pot asuma lejer cel putin cate unul din aceste atribute. Cei care vorbesc acum impotriva premierului Tariceanu au fost odata adversari. Acum, interese conjuncturale ii fac sa conteste conducerea partidului, chiar daca fac parte din ea.

ASTAZI UNITI. Adversari odinioara, Mona Musca, Crin Antonescu, Cristian Boureanu si Valeriu Stoica si-au fixat tinta: Tariceanu


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.