Cel mai puternic om din Romania

Dupa ce PNL si-a aratat slabiciunea, fortand schimbarea sefilor serviciilor secrete - un proiect in raport cu care liberalii nu au nici un control asupra deciziei - Traian Basescu a devenit, cu adevarat, cel mai puternic om din stat. Nu fiindca este presedinte si beneficiaza astfel de voturile directe ale alegatorilor. Pentru ca, daca stam bine sa ne gandim, Constitutia Romaniei este astfel conceputa, incat orice presedinte poate deveni o simpla piesa de recuzita a politicii de la Bucuresti. Sa ne amintim ca Emil Constantinescu a recunoscut ca a fost invins de sistem. Iar Iliescu si-a incheiat ultimul mandat la mustata. El nu a fost invins de sistem dintr-un singur motiv: si anume, faptul ca nu a intrat in conflict cu acesta. S-a lasat, cum spun romanii, moale. Asa ca Traian Basescu este primul caz, dupa Nicolae Ceausescu, de presedinte al Romaniei care, pana una alta, reuseste sa domine situatia. Cum poate fi argumentata afirmatia ca el a devenit de facto si nu numai de jure cel mai tare roman si care pot fi consecintele?
In clipa in care, odata instalat la Cotroceni, Basescu a facut faimoasa declaratie conform careia sefii serviciilor secrete, dar si ai altor institutii cu caracter represive urma sa fie monitorizati timp de sase luni, dupa care era luata decizia pastrarii sau indepartarii lor din functie, el a castigat, in calitate de sef al statului, un atu. Un ascendent politic. Dar si psihologic. Acestor oameni, obisnuiti sa li se faca vant la orice schimbare semnificativa de stafeta politica, li s-a transmis pentru prima data un mesaj diferit. In subliminal, acesta suna astfel: tragem linie si uitam trecutul, in masura in care sunteti capabili sa va dovediti loiali noii puteri. Iar noua putere se afla nu in Parlament, nu in Executiv si nici macar in Justitie. Ci aici, baieti, la Cotroceni. Deprinsi prin insasi natura statutului lor sa citeasca printre randuri, sefii serviciilor secrete si ai altor institutii s-au conformat. Mai putin procurorul general Amarie care, din acest motiv, a si zburat. Ca urmare, in mod tacit, termenul de sase luni a expirat fara ca seful statului sa mai faca vreun bilant. Si, dupa cum s-a vazut, fara sa anunte vreo schimbare. Daca nu pe fond, cel putin in aparenta a fost dat astfel un semnal de normalitate. In definitiv, intr-o societate cu democratie consolidata este stupid sa schimbi sefii institutiilor de acest fel simultan cu instalarea ciclica a noilor stapani politici. Acceptarea tacita a serviciilor secrete, asa cum sunt ele, si chiar incurajarea lor publica i-a asigurat lui Basescu cel putin un ascendent psihologic asupra acestora. In rest, controlul se exercita oficial prin CSAT si neoficial prin esaloanele doi si trei, instalate cu abilitate de noul sef al statului imediat sub conducatorii respectivelor institutii.
Dar Traian Basescu, actionand ca un presedinte jucator, si-a incordat muschii si in raport cu cele trei puteri consacrate ale statului de drept. Parlamentul a fost pus sub o presiune fara precedent. Permanenta amenintare cu dizolvarea acestuia si organizarea de alegeri anticipate a avut rolul de a-i cuminti pe deputati si senatori. Suficient pentru a-i determina sa faca pe dracu-n patru pentru a nu rasturna nici un guvern. Oricat de plapand ar fi acesta astazi, in materie de sustinere parlamentara. Sau oricat de minoritar va fi el in viitor. Apoi, au urmat lovituri naprasnice in materie de Justitie. Culminand cu pasarea intregii responsabilitati - inclusiv a celei legate de integrarea in UE - judecatorilor si procurorilor. Juridic independenti, acestia devin, in realitate, din ce in ce mai atenti la semnalul politic. Care si de aceasta data este cand explicit, cand subliminal. Recentul scandal al telefonului indica, pentru Justitie, o interdictie: aceea de a colabora cu Executivul. Si, evident, a urmat, simultan cu celelalte "operatii", Guvernul. Caruia Traian Basescu i-a transmis, facand apel, peste capul ministrilor, direct la populatie, cateva semnale implacabile. Se putea opune cineva solicitarii presedintelui ca otrava tutunului sa fie superaccizata, banii urmand sa fie destinati Sanatatii?
Se putea opune cineva actiunilor prezidentiale in materie de ieftinire a benzinei, chiar daca ele ar fi reprezentat mai degraba un apanaj al Guvernului? Se putea pune cineva impotriva demersurilor prezidentiale privind costurile energiei electrice? Si nu este oare foarte populara, chiar in randul cadrelor medicale aspirante la functii cheie in sistem, insistenta cu care Basescu a solicitat schimbarea intregii nomenclaturi din Sanatate? Practic, a tuturor sefilor de spitale? Cat despre Vama, ce sa mai vorbim? Coruptia unor vamesi este de notorietate publica. Cine s-ar putea opune indicatiilor prezidentiale in materie de Vama? Si iata cum, si in raport cu Executivul, Basescu marcheaza punct dupa punct.
Daca Romania se indreapta intr-o directie buna, mai devreme sau mai tarziu sefului statului ii vor fi recunoscute meritele. Daca nu, atunci e de rau. Pentru ca preluand asupra sa atat de multe sarcini care, strict constitutional, nu stau pe umerii presedintelui, Basescu si-a asumat un mare risc.

---

Despre autor: