Autoritatea harului

Un cliseu samanatorist - poate reflex involuntar al luminismului - a asezat preotul alaturi de invatator, la tara, respectiv de profesorul secundar, la oras. Statul, incepand de la Cuza, l-a perceput ca pe un slujbas al sau pana intr-acolo incat Mihail Moruzov, seful SSI-ului pe timpul lui Carol II si el insusi fiu de preot se plangea intr-un raport catre monarh ca preotii nu mai sunt ceea ce ar trebui sa fie: functionari fideli ai Ocarmuirii. Perceperea aceasta a preotului, care cumulase si indeletnicirea de invatator, ca intelectual - nu mai vorbesc de postura de "functionar" - este partiala si defineste o latura secundara. Pentru ca una din intreitele puteri ale sacerdotului - numita si "invatatoreasca" - nu are nimic scolastic. Invatatura pe care o "preda" preotul in biserica este catehetica si conduce, zidind sufleteste, pe calea mantuirii. Investitura aceasta presupune desigur cultura - dar de natura bisericeasca si duhovniceasca.
Autoriatea preotului - pentru a nu mai vorbi de aceea a episcopului - nu decurge din clasele de seminar absolvit, din anii de facultate sau din eventualul doctorat, ci decurge din Har, din acea Energie divina necreata pe care o primeste prin Taina hirotoniei. Harul ii confera puterea de a sluji - in primul rand Sf. Liturghie -, de a sfinti, de a invata altfel decat o face profesorul de la catedra, de a canonisi... Prin investitura harica, preotul devine elita apriorica, intocmai ca aristocratul care este "os domnesc" nu prin merite proprii, ci in virtutea ereditatii. Un elev sau un student isi poate intrerupe profesorul, un parlamentar poate arunca o replica usturatoare presedintelui Camerei in timp ce acesta se rosteste de la tribuna, dar nici un credincios - daca e sanatos la minte - nu poate intrerupe predica unui preot sau a unui ierarh, nici nu poate interveni la sfarsitul ei. Nu mai spun ca slujirea Liturghiei nu a putut fi intrerupta nici de Elena Ceausescu, care ar fi dorit lucrul acesta cu prilejul unei vizite efectuate la manastirea Dragomirna.
Un preot devine aprioric conducatorul turmei sale, fie ca aceasta e compusa din 50 sau 5000 de familii, cum se intampla in Bucuresti in unele parohii, si i se supun duhovniceste atat cersetoarea din enorie cat si ministrul sau academicianul. Iar el, ca liturg, nu are decat o instanta superioara: pe episcopul locului. Oricarui alt ierarh ii datoreaza cinstire, dar nu si ascultare.
Au existat in vechime chiar si preoti analfabeti, care stiau pe de rost rugaciunile. Au existat ulterior preoti cu Seminarul neterminat; unii foarte eficienti in catunele lor uitate de lume. Daca un asemenea preot vine cu epitrahilul, caldarusa si Molitvelnicul si savarseste o ierurgie - sfestania unei locuinte, sa zicem -, ea are deplina validitate. Tot atata cat daca Patriarhul in persoana ar fi sfintit apa si ar fi rostit rugaciunile consacrate. Aceasta in virtutea harului primit de preot la hirotonie. Si acelasi lucru se poate spune despre savarsirea Tainei Botezului sau a Cununiei (numai Taina Hirotoniei este administrata exclusiv de Episcop)... Daca insa un mare intelectual, un erudit celebru s-ar incumeta sa incerce a sfinti o baraca sau o coliba, citind aceleasi rugaciuni, din acelasi Molitvelnic, in afara de pacatul la care s-ar expune, demersul sau nu ar avea nici o valoare. Ar fi ca o injectie cu apa distilata facuta unui bolnav...
Stiu cat detesta intelectualii sarutarea mainii preotului - gest pe care il fac si eu ca pe un lucru firesc dupa spovedanie sau la miruit -, ca sa nu mai vorbesc de sarutarea de catre unele credincioase a vesmintelor liturgice. Pare o barbarie, un semn de teribil obscurantism, numai ca omagiul nu este adus persoanei parintelui Ionescu sau Vasilescu, ci Harului dumnezeiesc sfintitor primit de preot la hirotonie. Har ce prin "curgere nesecata" provine, prin ierarhia Bisericii, de la Sfintii Apostoli, iar izvorul sau este Sfantul Duh. Harul ramane in preot chiar si dupa caterisire, ceea ce arata inca o data ca ii este dat in dar si nu dupa studii ori vrednicie personala. Este un pacat si o ineptie sa se sustina, cum fac unii, ca preotul X "are har", spre deosebire de altii, sau ca are mai mult. Toti preotii au har. Iar daca imi este ingaduita o marturisire: prefer un preot de tara, dintr-o bucata, omologului sau citadin care la slujba "isi sileste glasul spre racnire" iar la predica il citeaza pe Heidegger. Cand un preot, oricare ar fi el, savarseste o Sfanta Taina, putem fi convinsi de validitatea ei. La biserica nu e ca la spital, unde risti sa-ti uite chirurgul bisturiul in burta.

---

Despre autor: